Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie este ‘imposibilă şi inoportună’. ‘După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. (…) Da, aceste târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza’, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni. El a precizat că de sărbători nu vor putea fi organizate petreceri şi, probabil, nici excursii. ‘Sărbătorile vor avea loc, aşa cum au loc în fiecare an, fiindcă sunt sărbătorile noastre. Însă, în acest an, vor fi sub semnul pandemiei, asta însemnând că vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare şi, cu siguranţă, marile petreceri nu vor putea să aibă loc de această dată, cum foarte multe excursii, probabil, nu vor putea fi organizate. Dar Crăciunul vine şi aşa’, a adăugat Iohannis. Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, luni, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că Primăria Craiova, pe care o conduce, a început organizarea Târgului de Crăciun.