Administraţiile locale din Valea Jiului vor implementa un nou sistem de calcul a taxelor pentru gunoi, atât la populaţie, cât şi la agenţii economici, astfel încât să fie respectată legislaţia în vigoare şi să fie încurajată colectarea selectivă, potrivit concluziilor formulate miercuri după o întâlnire organizată la Petroşani de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara cu primarii din zonă. Întâlnirea a avut ca scop evitarea unei crize a deşeurilor, în condiţiile în care o parte din consiliile locale s-au opus implementării unui nou sistem de tarifare conform principiului ‘plăteşte cât arunci’ şi aplicării de penalităţi pentru gunoiul colectat în amestec. ‘Le mulţumesc domnilor primari pentru că au tratat cu responsabilitate această problemă şi pentru că au înţeles că această activitate de colectare a deşeurilor trebuie să fie susţinută conform angajamentelor şi prevederilor legale în vigoare. Avem promisiunea că toate cele şase consilii locale vor adopta hotărâri care vor reglementa corect modul de finanţare a activităţii’, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor. În aceste condiţii, administraţiile locale vor respecta obligaţiile legislative ce decurg din aplicarea OUG 74/2018 şi vor aproba tarife diferenţiate pentru fracţiile de deşeuri colectate separat de la persoanele fizice şi de la persoanele juridice. De asemenea, introducerea principiului ‘plăteşte pentru cât arunci’ va recompensa efortul de colectare selectivă, dar şi va penaliza colectarea în amestec a deşeurilor. La sfârşitul lunii octombrie, operatorul de colectare şi transport a deşeurilor din Valea Jiului atenţiona că îşi va întrerupe activitatea, deoarece în zonă nu fuseseră implementate modificările prevăzute de OUG 74/2018, deşi termenul de aplicare era, cel mai târziu, 31 iulie 2019. La acea vreme, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, Ioan Stoian, a explicat că ordonanţa în cauză prevedea introducerea conceptului de economie circulară, respectiv, o taxă care penaliza populaţia pentru deşeurile colectate amestecat. În acest an, valoarea taxei calculată de ADI Deşeuri este de 80 de lei pe tonă, iar în 2021, de 120 lei pe tonă. Totodată, s-a prevăzut trecerea la tarife diferenţiate pe categorii de deşeuri.