AcasăStiri generaleTulcea: Patru persoane rănite într-un accident pe DE 87

Tulcea: Patru persoane rănite într-un accident pe DE 87

Patru persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier înregistrat pe drumul european 87, pe tronsonul dintre localităţile Tulcea şi Babadag, după ce un bărbat a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a anunţat că bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un vehicul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un constănţean, în vârstă de 35 de ani, care se deplasa pe sensul opus. ‘În urma accidentului, a rezultat rănirea a patru persoane din cele două autoturisme. Ambii conducători posedau permise de conducere şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Irina Manolache. Potrivit sursei, traficul în zona accidentului se derulează pe ambele sensuri, iar poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks