Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, cere intensificarea controalelor în staţiunile de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care rata de infectare cu noul coronavirus în aceste zone depăşeşte trei cazuri la mia de locuitori. Potrivit unui comunicat emis, joi, de Prefectura Prahova, prefectul a mers în vizite de lucru la Sinaia şi la Buşteni, oraşe în care continuă să fie înregistrat un număr mare de turişti, în special în zilele de weekend, iar pericolul răspândirii noului coronavirus este ‘foarte mare’. ‘Domnul prefect le-a recomandat primarilor din oraşele Sinaia şi Buşteni, domnii Vlad Oprea şi Mircea Corbu, o mai mare mobilizare în privinţa acţiunilor întreprinse în unităţile-administrativ teritoriale amintite, în vederea conştientizării populaţiei şi a limitării răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. De asemenea, le-a solicitat să continue acţiunile de dezinfecţie pe domeniul public şi să intensifice controalele în vederea monitorizării respectării tuturor măsurilor impuse atât persoanelor fizice, cât şi juridice, de legislaţia în vigoare. Dintre acestea, reamintim faptul că purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă’, precizează sursa citată Totodată, Prefectura reaminteşte faptul că la Sinaia şi Buşteni, conform unor decizii ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care sunt în vigoare, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. De asemenea, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar care nu vor fi consumate în spaţiile respective (se va recurge la livrare la domiciliu, takeaway). Conform datelor comunicate, marţi, de Prefectura Prahova, privind incidenţa cazurilor de COVID-19 pe localităţi, la Sinaia indicele era de 5,87, la Buşteni – 6,39, iar la Azuga – 3,82.