AcasăPoliticaCseke Attila: Am deblocat construcția a zece creșe noi

Cseke Attila: Am deblocat construcția a zece creșe noi

Guvernul a adoptat, joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, un act normativ care prevede acoperirea costurilor datorate scumpirii materialelor de construcții, astfel încât zece creșe noi ‘prietenoase’ cu mediul vor putea fi construite, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Lucrările de construcție puteau fi demarate încă din toamna anului 2023, precizează ministrul Dezvoltării într-un comunicat de presă.

‘Programul guvernamental de construire de creșe ‘Sfânta Ana’ este o prioritate pentru noi, prin care ajutăm familiile tinere și răspundem celei mai mari provocări cu care se confruntă România în ziua de astăzi, declinul demografic. Până acum au fost construite, cu finanțare europeană, și predate comunităților locale 9 creșe noi, iar până la finalul anului vom construi și preda în total 75 de astfel de creșe, aceasta este sarcina primită de Compania Națională de Investiții (CNI) din subordinea Ministerului Dezvoltării, care se ocupă de procesul de construire a creșelor’, a subliniat ministrul Dezvoltării.

La începutul noului său mandat de ministru, Cseke Attila a aprobat finanțarea necesară pentru deblocarea construcției a altor 22 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul, astfel, împreună cu cele 10, au fost deblocate în total 32 de astfel de creșe ‘a căror construcție era periclitată’.

‘112 de creșe au fost contractate, cu finanțare din PNRR, 110 dintre acestea sunt deja în diferite stadii de derulare a investiției sau finalizate’, a adăugat Cseke Attila.

Sursa: AGERPRES

Articolul Cseke Attila: Am deblocat construcția a zece creșe noi apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks