Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că integrarea europeană este singura opțiune care poate aduce răspunsuri durabile la problemele Republicii Moldova.
DISCURSUL PREȘEDINTELUI INTERIMAR ILIE BOLOJAN:
”Sunt onorat să mă aflu astăzi la Chișinău și țin să mulțumesc doamnei Președinte Maia Sandu și înalților oficiali ai Republicii Moldova pentru ospitalitatea și prietenia cu care am fost primit.
Prezența mea aici, doamnă președintă, este un semn de respect pentru dumneavoastră, pentru tot ceea ce ați făcut în acești ani pentru Moldova. Iar faptul că alături de mine sunt și colegii din Guvern, cărora le mulțumesc pentru prezență, arată sprijinul și dedicarea noastră pentru a întări relațiile dintre România și Republica Moldova și faptul că în aceste vremuri complicate am venit să ne consultăm, arată încă o dată acest parteneriat și această frățietate dintre noi.
Salut eforturile susținute și acțiunea consecventă a forțelor politice proeuropene, grație cărora Republica Moldova are astăzi o conducere politică ce reflectă opțiunea proeuropeană a cetățenilor.
Am urmărit cu atenție eforturile făcute în ultimii ani de Republica Moldova pe calea integrării europene. Aceste eforturi au primit recunoaștere clară odată cu negocierea pentru aderare. A fost un obiectiv strategic și pentru România, și am contribuit cu toate capacitățile noastre la atingerea acestuia.
Acum se deschide în fața dumneavoastră o perioadă extrem de importantă, o oportunitate istorică, accelerarea proiectului european, care este cadrul cel mai potrivit al modernizării și dezvoltării de ansamblu, în beneficiul direct al cetățenilor. Vă asigur că România vă va fi alături.
Integrarea europeană este singura opțiune care poate aduce răspunsuri durabile la problemele Republicii Moldova. Vorbim pe fond despre promovarea reformelor în spirit european, de modernizarea în ansamblu a societății și economiei, aspecte ce răspund în cel mai înalt grad așteptărilor cetățenilor. Știm din proprie experiență cât de greu este acest drum, dar știm la fel de bine că aceasta este singura cale care poate duce la un viitor demn, liber și prosper alături de familia europeană.
Punctul final al acestui proces este o integrare sustenabilă în Uniunea Europeană. Vom susține, pe lângă partenerii europeni, intensificarea sprijinului pe toate palierele – financiar, expertiză și proiecte – pentru atingerea acestui obiectiv.
Anul 2025 este unul foarte important atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, având în vedere alegerile următoare. Gestionarea cu înțelepciune a problemelor și provocărilor interne este esențială, precum și continuitatea pe calea europeană a reformelor.
Am hotărât să întărim acțiunea noastră comună, să promovăm mai multe inițiative menite să combată dezinformarea și să consolideze comunicarea strategică.
În ceea ce privește situația de securitate, războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze provocări pentru Republica Moldova. Republica Moldova este profund afectată și trebuie să-și consolideze securitatea pentru a-și proteja cetățenii.
Stimată doamnă Președinte,
Reafirm mesajul transmis cu fiecare prilej de partea română: Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări. România, precum și numeroșii parteneri externi, sprijină pe deplin obiectivul Republicii Moldova de consolidare a rezilienței și securității sale.
Pe lângă războiul de la granițe, Republica Moldova se confruntă cu propriul conflict înghețat în Transnistria. România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său pro-european.
Aceste cuvinte trebuie rostite ferm și apăsat, mai ales că ne aflăm în ajunul Zilei Memoriei și Recunoștinței, prilej de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru, care a debutat în data de 2 martie 1992. Aduc astăzi un omagiu celor care au luptat pentru suveranitatea și integritatea Republicii Moldova.
Am avut un schimb de opinii privind implicațiile discuțiilor despre pacea în Ucraina și importanța strategică a regiunii Mării Negre.
România și Republica Moldova insistă ca nicio decizie privind pacea în Ucraina și nici o decizie privind viitorul poporului ucrainean să nu poată fi luată fără Ucraina și fără garanții de securitate corespunzătoare.
Modul în care se va obține pacea pentru Ucraina va influența decisiv securitatea noastră comună.
Am subliniat și faptul că formatul de dialog trilateral România – Republica Moldova – Ucraina este esențial pentru aprofundarea conectivității celor trei state, mai ales în domeniul energiei.
După cum știți, România este implicată activ și continuu în sprijinirea securității energetice a Republicii Moldova. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, pe care l-am realizat împreună, își dovedește în aceste zile utilitatea. În plus, fără mâna de ajutor întinsă de Uniunea Europeană, în primă instanță am fi asistat la o turnură dramatică.
Vă asigur că Uniunea Europeană și partenerii europeni ai Republicii Moldova vor ajuta la gestionarea problemelor curente din domeniul energetic. România contribuie în mare măsură la aceste eforturi, iar Guvernul României va continua să plafoneze prețul pentru o bună parte din energia electrică cumpărată de Republica Moldova de la producătorii interni din România.
De asemenea, lucrăm în continuare la consolidarea interconectării cu Republica Moldova în ceea ce privește energia electrică.
În această perioadă importantă pentru viitorul european al Republicii Moldova, Președintele este chemat întotdeauna să fie acel pilon de stabilitate și de orientare strategică atât de necesar eforturilor în curs. Sunt convins că veți urmări cu aceeași determinare consolidarea democrației, continuarea transformărilor profunde în plan politic, economic și social. Consolidarea democrației și apărarea libertăților fundamentale este un efort constant. Îmi exprim încrederea că unele din lecțiile învățate și de România, și de Republica Moldova în ultima perioadă vor contribui la întărirea societății, la creșterea rezistenței, la dezinformare și mai ales la apărarea valorilor noastre europene comune.
Vă mulțumesc încă o dată pentru această primire și vă invit la București pentru a continua discuțiile noastre în perioada următoare.
Articolul Ilie Bolojan: Integrarea europeană este singura opțiune care poate aduce răspunsuri durabile la problemele Republicii Moldova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





