Realizarea centurii metropolitane destinată municipiului Baia Mare şi construcţia unui nou terminal de pasageri la Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) au fost principalele proiecte dezbătute şi aprobate în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele instituţiei, Ionel Bogdan. Acesta a subliniat că din cele 11 proiecte aflate în dezbatere, acestea sunt extrem de importante pentru dezvoltarea economică şi socială a judeţului Maramureş. ‘Proiectul de hotărâre privind aprobarea parteneriatului între CJ şi Primăria municipiului Baia Mare, e un proiect extrem de important pentru Maramureş. Practic am aprobat, asocierea dintre cele două entităţi pentru realizarea obiectivului de investiţi, centura metropolitană a municipiului Baia Mare. Această centură va avea un traseu foarte bine stabilit, un traseu de 31,5 km şi va face legătura între DN 18, din oraşul Baia Sprie până la Buşag, adică până la ieşirea din oraşul Tăuţii Măgherăuş. Practic vom trece prin toate localităţile situate în zona limitrofă municipiului Baia Mare. (…) Centura metropolitană va face legătura cu drumul expres (Baia Mare- Satu Mare- Petea n.red.) pe care intenţionăm să-l construim. Centura va face legătura cu toate drumurile naţionale din jurul municipiului Baia Mare, cu toate drumurile judeţene şi cele comunale care trebuie să aibă descărcare în centura metropolitană. Centura este importantă pentru dezvoltarea municipiului Baia Mare, drumul ne va permite pe viitor o dezvoltare industrială accentuată, o dezvoltare economică şi socială a municipiului Baia Mare şi a judeţului Maramureş’, a declarat Ionel Bogdan. Acesta a precizat că parteneriatul urmează a fi dezbătut şi aprobat în Consiliul Local Baia Mare, iar în luna decembrie va fi lansată licitaţia publică a studiului de fezabilitate. Alocarea financiară pentru studiul de fezabilitate a fost estimată la 600.000 de euro, termenul de realizare fiind aproximativ şase luni. Un alt proiect aprobat se referă la construcţia unui nou terminal pentru pasageri la Aeroport Internaţional Maramureş (AIM). ‘Aeroportul astăzi nu are capacitatea de a gestiona un număr mare de pasageri, puncte de frontieră şi tot ceea ce implică acest lucru. În şedinţa CJ de astăzi, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor economici la capitolul investiţii prevede extinderea şi modernizarea terminalului pentru pasageri. Practic vom face un terminal nou. Vom dezvolta un terminal nou cu capacitate de peste 500 de pasageri pe oră, cu tehnologie de ultimă oră, (…) mă refer la toate fluxurile (pasageri şi cargo, n.red.). În cea ce priveşte distanţarea fizică a persoanelor, interacţiunea dintre autorităţi, dintre cei care lucrează în aeroport şi pasageri, interacţiunea va fi foarte limitată, totul va funcţiona într-un sistem digital foarte bine elaborat cu tehnologie modernă. După finalizarea acestei investiţii, AIM va fi cel bine dotat aeroport din ţară. Tehnologia care e prinsă în acest proiect este de ultimă generaţie. Totul va fi automatizat. Valoarea acestui proiect este de 309 milioane lei, sumă rezultată în urma studiului de fezabilitate realizat săptămâna trecută. Finanţarea va fi realizată prin Programul infrastructură mare, axă de finanţare dedicată aeroporturilor aflată în vigoare până în decembrie 2020’, a spus Ionel Bogdan. AIM deserveşte cursele interne operate de Tarom şi Blue Air, iar pe durata sezonului estival mai multe curse charter spre diferite destinaţii turistice, precum şi zboruri business şi zboruri medicale.