AcasăStiri generaleBrăila: Acuzat de tentativă de omor calificat asupra a doi baschetbalişti americani,...

Brăila: Acuzat de tentativă de omor calificat asupra a doi baschetbalişti americani, cercetat sub control judiciar

Husein Daniel Gabriel, zis Dasaev, acuzat de tentativă de omor calificat asupra a doi baschetbalişti de origine americană, caz petrecut pe 15 septembrie 2018, va fi cercetat sub control judiciar, după ce Tribunalul Brăila a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au formulat contestaţie, dar instanţa superioară, Curtea de Apel Galaţi, a respins ca nefondată contestaţia formulată de procurori, iar Husein Daniel Gabriel a ieşit din arestul la domiciliu în care se afla din iulie 2019. Dosarul în care Husein Daniel Gabriel este judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, port şi folosire de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice se află pe rolul Tribunalului Brăila. Dasaev este acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai clubului de baschet Cuza Sport, de origine americană, în seara de 15 septembrie 2018, pe terasa unui restaurant din Brăila. Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol. Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, Darrel Bowie, de 24 ani, şi Joseph McClain, de 25 ani, au fost înjunghiaţi, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, în timp ce se aflau la o terasă din centrul Brăilei. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks