AcasăPoliticaCrin Antonescu: Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a...

Crin Antonescu: Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. România trebuie să fie o voce mai puternică în cadrul UE

Crin Antonescu declară că România trebuie să fie o voce mai puternică în cadrul Uniunii Europene — să vorbească ferm atunci când este necesar și să contribuie activ cu soluții la dezvoltarea și modernizarea instituțiilor europene.
”Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. 20 de ani de când a intrat în cea mai prosperă perioadă din istoria recentă.
Avantajele aderării la Uniunea Europeană sunt evidente și incontestabile. România a beneficiat de peste 60 de miliarde de euro, fonduri folosite pentru dezvoltare, modernizare și reducerea decalajelor față de statele vestice. PIB-ul țării a crescut de aproape patru ori, iar românii s-au bucurat de libertatea de circulație. Fiecare român a avut, într-un fel sau altul, de câștigat.
Desigur, există și aspecte care necesită îmbunătățiri la nivelul Uniunii. Birocrația excesivă sau unele decizii tehnice, uneori deconectate de la voința cetățenilor, au generat
nemulțumiri. Tocmai de aceea, România trebuie să fie o voce mai puternică în cadrul Uniunii Europene — să vorbească ferm atunci când este necesar și să contribuie activ cu soluții la dezvoltarea și modernizarea instituțiilor europene.
Avem nevoie de mai multă Europă, nu de mai puțină. Trebuie să menținem pacea și prosperitatea, principalele obiective ale UE, să ne păstrăm identitatea în cadrul proiectului european, dar să acționăm convergent pentru a apăra drepturile dobândite”, spune Antonescu.

Articolul Crin Antonescu: Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. România trebuie să fie o voce mai puternică în cadrul UE apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks