Lucrători de la Direcţia Judeţeană Anticorupţie Suceava, precum şi angajaţi ai filialelor Registrului Auto Român din judeţele Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Suceava ar fi vizaţi de percheziţiile efectuate, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în trei dosare de corupţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, dosarele ar fi fost constituite în urma mai multor sesizări, plângerile fiind conexate, competenţa de lucru rămânând la DNA Suceava. DNA a anunţat că se fac 67 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău în trei dosare în care sunt investigate infracţiuni de corupţie şi spălare de bani şi de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018 – 2020. ‘În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 67 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, din care nouă sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale’, se menţiona într-un comunicat al DNA.