Meciul vedetelor din liga profesionistă nord-americană de baschet, All Star Game, programat în perioada 12-14 februarie la Indianapolis, a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus şi reprogramat pentru 2024, a anunţat conducerea NBA, citată de Reuters. ‘Deşi suntem dezamăgiţi că NBA All Star Game nu va avea loc la Indianapolis în 2021, aşteptăm cu nerăbdare ca Pacers şi oraşul Indianapolis să găzduiască meciul şi evenimentele din jurul acestuia în 2024’, a afirmat conducătorul ligii, Adam Silver, într-un comunicat. NBA a declarat că planurile revizuite pentru All Star Game 2021 vor fi anunţate ulterior. Oraşul Cleveland urmează să găzduiască meciul vedetelor din NBA în 2022, urmat de Salt Lake City, în 2023. Sezonul regulat din campionatul profesionist nord-american de baschet ediţia 2020-2021 urmează să debuteze pe 22 decembrie. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)