Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu a analizat implicațiile deciziilor politice recente ale statului român în domeniul apărării și relațiilor strategice, scrie gandul.ro.
Dan Dungaciu a subliniat diferența dintre cadrul legal și viziunea politică ce stă la baza acestor decizii. A mai remarcat că, înainte de alegerile prezidențiale, statul român a luat deja o decizie politică majoră în domeniul apărării, decizie asumată de instituții importante, dar nu neapărat toate cu legitimitatea necesară pentru astfel de hotărâri.
„Toată discuția asta tehnică despre legi nu are importanță, legile acestea au importanță din perspectiva viziunii pe care tu o propui la un moment dat. Care viziune, încă o dată spun, am mai repetat în emisiunea noastră, e o treabă pur politică. Și se pare că statul român a luat deja o decizie politică înainte de alegerile prezidențiale. O decizie politică luată de instituții foarte importante, dar care nu toate au legitimitatea să ia această decizie” , spune Dan Dungaciu.
Analistul a făcut o distincție clară între cadrul legal și strategiile naționale de apărare. El a analizat Legea apărării naționale a României, observând că, la articolul 1, alin. 2, se menționează apărarea națională în context național, în cadrul NATO și al Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene.
„Și în această lege, la articolul 1, aliniatul 2, se spune așa. Apărarea națională se realizează atât în context național, al apărării colective în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și în cadrul Poliției de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene. Constatarea cea mai interesantă este că, spre deosebire de strategiile de apărare a țării, care sunt prerogativa președintelui, în această lege dispare cu totul ideea de partener strategic cu Statele Unite” , subliniază analistul.
Articolul Dungaciu: „În legea apărării naționale dispare ideea de parteneriat strategic cu SUA” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





