Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician, a discutat despre sfârșitul unui ciclu istoric și despre efectul acestuia asupra societății românești, scrie gandul.ro.
Potrivit lui Dan Dungaciu, trăim o ruptură profundă de paradigma ultimelor decenii. Lumea occidentală se îndepărtează de modelul bazat pe emancipare individuală și caută repere mai vechi, mai stabile. Oamenii vor sens și stabilitate. România face parte din acest tren al schimbărilor, tendință sesizată la nivelul mai multor țări.
Invitatul nu crede că ne întoarcem în trecut, ci ne aflăm la finalul unui model istoric care a început în anii ’60.
„Lumea se schimbă. Noi nu ne întoarcem la perioada interbelică, cum spun toți, iertați-mă, cum spun nătărăii. Noi suntem la epuizarea unui ciclu istoric care a început de la emanciparea din 1968-1970. Ciclul ăla se schimbă istoric.”, declară analistul.
El crede că oamenii resimt nevoia de stabilitate. De aici și întoarcerea la identitate, religie, valori tradiționale, și dorința de a aparține unei comunități.
Pentru Dungaciu, revenirea valorilor conservatoare nu este o întâmplare. Această schimbare este necesară datorită eșecului suferit de modelul social vechi.
„Ca și cum am trecut printr-un ciclu experimental. Am zis bă, n-a reușit. Hai, totuși, vreau niște lucruri mai stabile. Toată resurecția asta a identitățiilor naționale, a valorilor de un anumit fel, reîntoarcerea la religie într-o formă sau alta sunt de fapt expresia unei schimbări mai profunde.”, concluzionează invitatul.
Acest proces nu se întâmplă doar în comunitatea românească. Dungaciu vede în alegerea lui Trump și în valul conservator european o dovadă a tendinței globale spre reconectarea cu valorile de bază.
Articolul Dungaciu: La fel cum s-a întâmplat în SUA, şi poporul român vreo o reconectare cu valorile sale istorice, de bază; de aici şi întoarcerea la rădăcini, la identitate, la religie, la valori tradiționale, toate sunt sunt de fapt expresia unei schimbări mai profunde apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





