AcasăPoliticaRobert Turcescu: Liberalii au devenit nişte „clătite” politice; după ce îl atacau...

Robert Turcescu: Liberalii au devenit nişte „clătite” politice; după ce îl atacau dur pe Nicuşor Dan, acum stau lângă el, şi sigur dacă George Simion va câştiga, PNL va face imediat un videoclip în care va spune cât de bun poate fi acesta

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, a fost invitat jurnalistul Robert Turcescu, care și-a exprimat indignarea față de schimbările de opinie și de poziționărilor politice ale membrilor Partidului Național Liberal, survenite în urma turului al doilea al alegerilor prezidențiale, scrie gandul.ro.

Jurnalistul Robert Turcescu, consternat fiind, a comentat schimbările bruște de mesaj și atitudine din cadrul Partidului Național Liberal. Mai mulți parlamentari PNL au transmis online mesaje prin care îl discreditau, în fața electoratului, pe candidatul independent Nicușor Dan. Ulterior, în urma calificării acestuia în turul doi, partidul și-a exprimat susținerea față de primarul Capitalei.

Invitatul consideră o adevărată dovadă de ipocrizie venită din partea liberalilor, având în vedere declarațiile anterioare ale acestora ce nu-l puneau pe Nicușor Dan într-o poziție favorabilă. Într-un ton ironic, acesta spune că ar putea prevedea chiar o îndreptare a acestora către candidatul AUR, George Simion, în eventualitatea în care acesta ar câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Toată țara trebuie să vadă aceste clătite ordinare. Băi, oameni buni, nu se poate! Ăștia vin și ne spun nouă, în momentul ăsta, că românii au votat greșit. Că l-au votat greșit pe Simion. Românii au votat de scârbă. Bă, nu se mai poate! Îți vine de la stomac greață. Poți să fii anti-Simion, bă, dar când îi vezi pe ăștia de la o zi la alta. Niște clătite.  Vreți să vă spun ceva? La 24 de ore după ce iese Simion președinte, ăștia vor face un clip în care vor spune că Simion e bun. Or să zică că l-am sabotat cumva din interior.”

Articolul Robert Turcescu: Liberalii au devenit nişte „clătite” politice; după ce îl atacau dur pe Nicuşor Dan, acum stau lângă el, şi sigur dacă George Simion va câştiga, PNL va face imediat un videoclip în care va spune cât de bun poate fi acesta apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks