Echipa de fotbal FC Hermannstadt a anunţat, joi seara, că are cinci jucători testaţi pozitiv la COVID-19 şi trei membri ai staff-ului, dar meciul cu Chindia Târgovişte, din Cupa României, nu este în pericol. ”În urma testării COVID-19, efectuată în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, 5 fotbalişti din lotul nostru au fost depistaţi pozitiv şi 3 membri ai staff-ului. Cu toţii sunt în izolare, sub tratament şi respectă recomandările DSP Sibiu. Precizăm că acest aspect nu pune în pericol meciul din şaisprezecimile Cupei României, pe care FCH îl va disputa mâine, în deplasare, contra celor de la Chindia Târgovişte”, se arată în comunicatul clubului de Liga I. Partida dintre AFC Chindia Târgovişte şi AFC Hermannstadt, programată pe Stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, vineri 27 noiembrie, la ora 18:00, va deschide meciurile din şaisprezecimile de finală ale Cupei României. De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt, FC Voluntari, Academica Clinceni, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, FK Csikszereda, FC Rapid, Ripensia Timişoara, Gloria Buzău, ”U” Cluj, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Unirea Slobozia). În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum unsprezece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal. Cel mai recent caz a fost cel al lui Istvan Kovacs, care a fost testat pozitiv chiar înaintea meciului FC Botoşani – Universitatea Craiova, pe care trebuia să îl arbitreze. De asemenea, în cadrul echipei naţionale de tineret a României, care a participat la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic. De asemenea, un alt jucător al selecţionatei de tineret a fost depistat pozitiv înaintea partidei cu Danemarca. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)