Robert Turcescu demască blatul mârșav al lui Nicușor Dan cu liberalii. Jurnalistul dă de pământ cu aranjamentele făcute în culise în care cei din PNL ar trebui să îl susțină subtil pe candidatul independent. Turcescu lansează și o nouă observație, potrivit căreia, Nicușor s-ar teme să fie susținut prea mult de liberali că ar putea avea același sfârșit ca foștii candidați din alegeri în care au pierdut, scrie realitatea.net.
„Deci Nicușor, spunându-le liberalilor cum vrea el să se desfășoare campania în această săptămână, pentru el și să le spună foarte clar: Ba, nu cumva să știe lumea că sunteți liberali. Sunteți așa, niște nicusoristi independenți ca și mine, și îmi faceți campanie, dar nu cumva să asocieze lumea campania mea cu voi, cu liberalii că scad în procente, și mai avea să spună mi-e și scârbă de voi.
Băi, este incredibil așa ceva.
Băi, oameni buni, cum e asta mă. Băi, voi va dați seama? Și liberalii îi vezi acum că spun <<Da, da, sigur că da. Ne prefacem că nu suntem liberali. Incredibil. Absolut incredibil. Așa vor să câștige alegerile, să îi prostim pe „cretinii” ăștia de români, spunându-le că sunt independent, sunt cutare, cutare.
Așa le-o fi spus și ălora din Sistem: Vedeți cum o faceți, dar în așa fel încât să nu se prindă „proştii” că, de fapt, mă sprijină Sistemul. Faceți-o în așa fel încât să creadă că e o chestie naturală, că eu cresc natural în opțiunile de vot.
Faceți-o să fie naturală și dacă mă sprijină Șora din mormânt să fie o chestie naturală. Nu cumva să vină cineva și să găsească vreo dovadă. Incredibil”, a declarat Robert Turcescu.
Articolul Robert Turcescu: Nicuşor Dan nu vrea să fie sprijinit pe faţă de PNL căci ştie ce s-a întâmplat cu toţi cei susţinuţi de liberali apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





