Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că, în acest moment, nu există nicio secție în străinătate care să nu aibă buletine de vot.
MAE amintește că au fost aprobate solicitările mai multor secții care, ‘din prudență, au solicitat să le fie redistribuite de la alte secții buletine de vot conform prevederilor legale’.
Ministerul de Externe a propus Autorității Electorale Permanente 965 de secții de vot, la care s-au prezentat la primul tur al alegerilor pentru desemnarea președintelui 973.129 de cetățeni români.
Lista cu adresele secțiilor de vot este disponibilă pe site-ul MAE (https://www.mae.ro/node/66216) și diseminată inclusiv prin multiple soluții digitale, unele dezvoltate de societatea civilă, accesibile publicului pentru a facilita informarea în timp real, iar misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României comunică aceste informații către cetățeni. AGERPRES
Articolul MAE: În acest moment nu există nicio secție în străinătate care să nu aibă buletine de vot apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





