Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a transmis o scrisoare oficială către Comisara europeană pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, prin care solicit sprijinul imediat al Comisiei Europene în gestionarea crizei de la Salina Praid, afectată de inundații masive, precum și pentru localitățile lovite de calamități.
”Am cerut sprijin concret pentru:
- evaluarea stabilității structurale, suport tehnic pentru evacuarea apei, refacerea infrastructurii afectate și consolidarea în fața unor viitoare riscuri;
- coordonarea unui răspuns european rapid, inclusiv prin mobilizarea de fonduri de urgență;
- suport financiar pentru decontarea sumelor investite sau necesare din fonduri europene, inclusiv din cele destinate calamităților.
În calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE din 2025, am obținut fonduri esențiale pentru a aborda situațiile de urgență pentru anul acesta precum cea care afectează Salina Praid. De exemplu, am securizat 3 miliarde de euro din politica de coeziune pentru regiunile afectate de dezastrele naturale din anii anteriori și 211 milioane de euro pentru Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Așadar se poate.
Salina Praid nu este doar un obiectiv economic. Este o resursă strategică pentru România, o sursă de venit pentru întreaga regiune și un simbol național. Oamenii afectați de inundații au nevoie de solidaritatea europeană.
Trebuie să mobilizăm toate resursele disponibile pentru a salva ce poate în continuare să fie salvat”, spune Negrescu.
Articolul Victor Negrescu: Am cerut sprijin de urgență din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid și comunitățile afectate de inundații apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





