Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că România are nevoie, în continuare, de sprijin european pentru a reduce discrepanțele dintre regiuni, a crea locuri de muncă și a stimula dezvoltarea locală.
- ”Politica de coeziune trebuie apărată! România are nevoie, în continuare, de sprijin european pentru a reduce discrepanțele dintre regiuni, a crea locuri de muncă și a stimula dezvoltarea locală. Fără această susținere, multe comunități riscă să rămână în urmă.
Ca raportor alternativ din partea grupului social-democrat în Comisia pentru Bugete privind opinia pentru simplificarea politicii de coeziune, am reușit să obțin aprobarea unor amendamente esențiale pe care le-am propus şi care:
- simplifică procedurile și mențin politica de coeziune ca prioritate în viitorul buget multianual al UE;
- protejează instrumente precum Investițiile Teritoriale Integrate (ITI), Grupurile de Acțiune Locală și Urbană;
- întăresc rolul partenerilor sociali și angajamentul UE pentru reducerea sărăciei;
- permit salvarea fondurilor necheltuite, care altfel s-ar fi pierdut, inclusiv a unor proiecte din PNRR.
În contextul negocierilor pentru formarea noului guvern, este esențial ca salvarea fondurilor de coeziune și a celor destinate dezvoltării rurale să fie tratată ca obiectiv de interes național.
Este vorba despre bani care pot transforma comunitățile noastre. Nu avem voie să-i pierdem”, spune Negrescu.
Sursa: Ecopolitic.ro





