AcasăPoliticaGeorge Simion: ”România interimatului: dați-ne guvernarea dacă voi sunteți incapabili!”

George Simion: ”România interimatului: dați-ne guvernarea dacă voi sunteți incapabili!”

Președintele AUR, George Simion, afirmă că România trăiește, în mandatul lui Nicușor Dan, o parodie instituțională și a devenit țara în care provizoratul s-a transformat în politică de stat, iar interimatul a devenit regula, nu excepția. Potrivit lui, niciodată în istoria recentă nu am avut mai mult vid de putere și mai mult cinism din partea celor care se autoproclamă pro-europeni și „reformiști”.

 

”Premier interimar. Guvern interimar. Miniștri interimari. Instituții-cheie paralizate. A trecut o lună de când Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al României și promitea solemn că va respecta Constituția.
Astăzi, tot el încalcă cu seninătate obligația constituțională de a numi un prim-ministru. România este ținută în interimat, iar negocierile pentru guvernare au fost suspendate… pentru că președintele și-a luat liber în weekend.

Tocmai pentru a debloca această situație penibilă pe care au creat-o tot ei, AUR a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Conflictul privește întârzierea nejustificată a desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru, în condițiile în care Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se apropie de limita celor 45 de zile prevăzută de Constituție pentru exercitarea interimatului.

În tot acest timp, realitatea lovește crunt: nu avem Guvern, dar avem o datorie externă care a trecut de 209 miliarde de euro doar în primele patru luni ale anului. Trăim din împrumuturi, riscăm să intrăm în incapacitate de plată, iar președintele merge în vizite externe sterile, fără niciun rezultat concret pentru români. De la Klaus Iohannis am plecat și tot acolo am ajuns.

Totul este provizoriu:
• Premierul: interimar.
• Guvernul: interimar.
• Miniștrii: interimari.
• Primarul Capitalei: interimar.
• Șeful AEP: interimar.
• Șeful SRI: interimar.
• Avocatul Poporului: interimar.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks