Uniunea Salvați România validează sâmbătă, în cadrul unui congres, alegerea lui Dominic Fritz în funcţia de preşedinte al partidului. Primarul Timișoarei prezintă astfel strategia politică a formaţiunii. La debutul congresului a fost prezent și Ilie Bolojan, desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru.
La eveniment este invitată şi fosta preşedintă a Georgiei, Salome Zurabişvili. Ilie Bolojan a subliniat că ea face parte dintr-o generație de luptători. „Să știți că și în Est sunt niște mari reformatori”, a subliniat Ilie Bolojan, care a amintit de astfel de reforme foarte dure, cu spatele la zid, făcute de Georgia, în dezideratul său vestic și european.
„Pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri, să tăiem cheltuieli inutile, ineficiența, să suferim alături de români. Pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și da, pregătiți să construim, pentru că nu se poate fără construcție, ăsta e adevărul”, a declarat Bolojan, făcând aluzie la sloganul sub care a fost convocat Congresul USR.
Foarte probabil, acest guvern, la a cărui pregătire lucrăm în aceste zile, este unul de sacrificiu, a precizat el.
„Inevitabil, va fi o luptă serioasă să reducem deficitele și să încercăm să ne încadrăm în niște cheltuieli să ținem țara noastră stabilă, fără să sufere românii foarte mult, fără să încetinim economia”, a subliniat Bolojan.
El a făcut apel la recâștigarea încrederii cetățenilor și la consens în guvernare, prin renunțarea la haina politică a celor care vor face parte din noul executiv.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, își prezintă astăzi strategia politică pentru perioada următoare. Delegaţii partidului aleg Comisia Naţională de Arbitraj şi Comisia Naţională de Cenzori, care fac parte din structura de conducere de la nivel naţional.
Preşedinte interimar al USR, Fritz a câştigat alegerile interne pentru conducerea partidului. El și-a adjudecat 62% dintre opţiuni (7.312 voturi).
Au votat 10.914 membri ai USR, adică 57,15%.
Fritz a fost urmat de Violeta Alexandru – 22,03% (2.396 voturi), Luiza Elena Oancea – 2,69% (292 voturi), Eduard Răducanu – 2,69% (292 voturi).
Alegerile s-au desfăşurat în perioada 11-13 iunie. Preşedintele a fost ales prin vot direct şi secret, pe o platformă electronică securizată.
Fostul preşedinte al USR, Elena Lasconi, şi-a dat demisia la începutul lunii mai.
Sursa: TVR INFO
Sursa: Ecopolitic.ro





