„Cum este reflectat summit-ul NATO în presa din România? Am ajuns să ne fudulim cu o fotografie care spune nimic”, scrie cotidianul.ro.
„Agentia News.ro titrează: ”Nicuşor Dan a stat lângă Mark Rutte, în spatele lui Donald Trump şi al regelui Willem-Alexander, la poza de familie de la summitul NATO. După şedinţa foto, preşedintele României a schimbat câteva cuvinte cu suveranul olandez”.
Stirile PRO TV: ”Nicușor Dan, lângă Donald Trump la poza de grup de la summitul NATO”.
Digi24.ro: ”Președintele României a stat chiar lângă Donald Trump și Mark Rutte”.
Antena3.ro: ”La fotografia de grup de la Summit-ul NATO, Nicușor Dan a fost așezat lângă Donald Trump si Mark Rutte”.
Dar de întâlnit?
Ca toti liderii, președintele României a participat la dineul oferit de Majestatea Sa Regele Willem-Alexander și Majestatea Sa Regina Maxima a Regatului Țărilor de Jos în onoarea şefilor de delegaţii, la Palatul Regal Huis ten Bosch din Haga.
Anterior, Dan a avut o întrevedere cu doi senatori democrați americani dintr-o delegație mai mare de congresmeni din SUA veniți la summitul NATO. Întâlnirea a început în jurul orei locale 17:15 și a durat circa o oră”, scrie cotidianul.ro.
Sursa: Ecopolitic.ro





