Deputatul UDMR Szabo Odon a anunţat miercuri că se află la promulgare o iniţiativă legislativă a sa pentru o amnistie fiscală ce vizează circa 310.000 de litigii în instanţă cu români care şi-au făcut depozite de economii în speranţa că statul va contribui şi el la renovarea sau modernizarea imobilelor în care ei locuiesc. ‘Aceşti oameni nu mai trebuie să plătească banii înapoi către stat din cauza interpretării greşite a legii realizată între instituţiile statului, bancă şi Banca Naţională. Pentru că a fost o interpretare greşită, începând de la BNR, într-un fel şi a Curţii de Conturi, în alt fel. Cei care au de suferit sunt cei circa 310.000 de oameni care nu au făcut decât să economisească şi au luat un credit. Iar acum li s-ar fi cerut toţi banii înapoi, cu credit cu tot, inclusiv cu primele de stat’, a declarat, miercuri, în conferinţă de presă, deputatul Szabo Odon. Parlamentarul a precizat că s-a găsit o soluţie prin modificarea OUG 99/2006, context în care s-ar închide această interpretare a legii. Iniţiativa legislativă a fost adoptată de ambele Camere, fiind la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis din 16 noiembrie 2020. ‘În această perioadă, se vor termina cele 20 de zile în care preşedintele trebuie să o promulge. Cei care au luat acest credit nu sunt de vină că, post factum, instituţiile statului nu au căzut de acord asupra interpretării legii’, a precizat Szabó Ödön. Deputatul a explicat că proiectul de economisire bancară/creditare în domeniul locativ este un model anglo-saxon, în care statul subvenţionează clientul prin acordarea unei prime de stat anuale. La finalul perioadei de economisire, dacă clientul doreşte şi sunt îndeplinite condiţiile necesare, banca îi poate pune la dispoziţie un credit pentru renovare/modernizarea casei. ‘Singura sursă de finanţare a unei bănci pentru locuinţe o reprezintă economiile depuse în conturi de către clienţi’, a explicat Szabo Odon. Modelul funcţionează din anul 2002, dar, în 2015, un control al Curţii de Conturi a realizat o interpretare diferită a legislaţiei, ce a vizat practic modalitatea de alocare a primelor de stat către clienţi şi a condus la blocarea activităţii de economisire/creditare pentru domeniul locativ în România. Ulterior, s-a ajuns chiar la situaţia prin care Curtea de Conturi a instituit obligativitatea restituirii unor sume pe diferende de interpretare a legii. Acest proiect a deservit circa 700.000 de clienţi, persoane fizice, fiind declanşate circa 310.000 de litigii, în instanţă.