Vicepremierul Dragoș Anastasiu continuă seria declarațiilor cinice. Milionarul care l-a consiliat și pe președintele Nicușor Dan a afirmat că o pensia de 3.000 de lei, la care se va aplica CASS de 10%, este o pensie peste media. Chiar și așa, Anastasiu nu a știut să spună câți bani vor reveni la bugetul de stat după această măsură care-i sărăcește și mai mult pe pensionari, scrie realitatea.net.
Într-o declarație la un post TV, Dragoș Anastasiu a demascat, indirect, cinismul guvernului, afirmând că decizia de a impune plata CASS la pensiile de peste 3.000 de lei nu s-a făcut pentru că acestea ar fi mari, ci pentru că așa poate lua mai mulți bani de la români.
„Pensia de 3000 de lei chiar nu e o pensie mare, dar este peste pensia medie din România. Întotdeauna când pui un prag se pune întrebarea: dar de ce pragul ăsta și nu altul? Dacă nu cotizăm n-o sa fie nici servicii bune”, a afirmat Anastasiu.
Întrebat de ce datele exacte nu au fost comunicate oficial, Anastasiu a promis că o listă „va fi făcută public, nu e nimic de ascuns, avem un tabel unde e scris totul”.
Sursa: Ecopolitic.ro





