„Guvernul Bolojan, alcătuit din cele patru partide, și-a asumat răspunderea. Nu pentru un program de guvernare, ci pentru o serie de măsuri care taie în carne vie, fără a rezolva problema deficitului, fără a scoate România din pericolul falimentului de țară. Opoziției i s-a pus, practic, pumnul în gură, întrucât documentul de asumare a răspunderii nu i-a fost adus la cunoștință decât cu 30 de minute înainte de a fi prezentat în Parlament. La fel cum democrația s-a transformat într-o caricatură grotească, și angajamentele celor aflați la putere se vor preface în fum”, scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, conform activenews.ro.
„Are dreptate Răzvan Savaliuc în analiza sa caustică, realizată și distribuită ieri, la scurt timp după ce infamul set de măsuri a fost prezentat de Ilie Bolojan în plenul Parlamentului. Niciunde în lume nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla vreodată ca managerii care au adus o societate comercială la sapă de lemn, împingând-o în buza falimentului, să fie tot ei numiți în funcție pentru a redresa respectiva societate. Acest fapt uluitor se petrece, în premieră mondială, în România.
Măsurile concepute alandala, fără niciun fel de studiu prealabil, fără a rezulta din consultarea cu oamenii de specialitate, cu sindicatele și cu patronatele, lovesc la temelia celor mai importante zone ale ființei naționale: familie, educație, sănătate, ordine publică, resurse umane și resurse naturale. În cursul zilei de ieri, am luat contact cu un număr impresionant de mare de oameni de știință, de personalități proeminente din învățământul economic, din învățământul de alte specialități, reprezentanți ai sistemului bancar, ai lumii de afaceri și specialiști pe care întotdeauna îi vom regăsi și în conducerea unor mari confederații sindicale. Am făcut un test. Rezultatul este cel puțin scandalos: niciunul dintre specialiștii de marcă pe care îi avem, niciunul dintre cei care au redactat tratate și le predau studenților, mai ales în domeniul științelor economice, nu a fost consultat de reprezentanții executivului atunci când aceștia, pe genunchi, au întocmit în mare viteză, cu ștersături și adăugiri, documentul sinucigaș prezentat ieri în plenul Parlamentului României.
Tot pe parcursul zilei de ieri, televiziunile de știri au prezentat pe larg o ultimă cercetare de piață realizată de un institut care niciodată nu a fost angajat în acest scop de partidul AUR. Rezultatul ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri: 45% dintre cetățenii cu drept de vot, dacă zilele trecute ar fi avut loc alegerile, ar fi votat partidul AUR. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că s-a creat o adevărată prăpastie cu caracter exploziv între structura de acum a Parlamentului și structura de acum a electoratului. Își poate cineva imagina că 45% dintre cetățenii cu drept de vot ai României, din țară și din străinătate, au devenit suveraniști? Suveraniști peste noapte? Așa ceva este exclus. Singura explicație rațională e că o parte semnificativă a celor aproape jumătate dintre cetățenii țării s-au pronunțat în favoarea partidului AUR pentru că resping toate celelalte partide, în special cele care s-au perindat la putere. Sunt cei care până mai ieri votau PSD, PNL, UDMR și USR. Aceștia nu s-au dat de trei ori peste cap și au devenit suveraniști. Sunt doar cetățeni extrem de furioși pentru că buna lor credință a fost înșelată.
Dar ce vor deveni aceștia în scurt timp, atunci când bisturiile mânuite de chirurgi cu diplome false se vor pune în mișcare și vor tăia efectiv în carne vie? Să țineți minte ce vă spun: o bună parte dintre acești oameni dezamăgiți, disperați și furioși vor deveni extremiști. Și, cine știe? Poate chiar vor crea pe picior un partid cu adevărat extremist, nu așa cum pe nedrept a fost demonizat AUR. Sau poate nu! Poate se vor înscrie toți în AUR și vor încerca să devieze cel mai important partid din opoziție și primul în opțiunile electoratului de la traseul său pro-european și pro-NATO. Iar George Simion și echipa lui vor trebui să facă eforturi uriașe pentru a apăra partidul, menținându-l la statutul său suveranist.
Pericolul este maxim. Și ne vom confrunta cu el cel puțin în această toamnă, când majoritatea românilor va constata că portofelul e gol”, scrie SRS.
Sursa: Ecopolitic.ro




