AcasăPoliticaOana Țoiu: MAE lucrează la o întâlnire oficială între Nicușor Dan și...

Oana Țoiu: MAE lucrează la o întâlnire oficială între Nicușor Dan și Donald Trump. Relația bilaterală cunoaște o ”încălzire”

Oana Țoiu, ministrul român de Externe, a explicat la ”Tema Zilei”, vineri seara, care este relația actuală cu SUA. Conform ultimelor evenimente, se pare că relația bilaterală cunoaște o ”încălzire”, ministrul anunțând o posibilă întâlnire oficială între Donald Trump și Nicușor Dan.

”Este ceva ce n-am stabilit încă. Președintele Nicușor Dan a clarificat și este o abordare pe care o susțin deplin că este nevoie de o agendă consistentă.

La nivel simbolic lucrurile sunt deja clare. Avem nevoie de o agendă consistentă pentru România.

Un obiectiv important, dincolo de apărare, este să creștem și relațiile comerciale. Credem că este mult potențial acolo, încă neexploatat”, a declarat Oana Țoiu.

Ministrul român de Externe a precizat că un factor important al revenirii la o politică mai prietenoasă cu țara noastră a fost concluzia trasă de americani, după summit-ul NATO de la Haga, ”privind încălzirea relațiilor cu Uniunea Europeană”, dar și conversațiile ”mai consistente cu Marco Rubio”.

Oana Țoiu a afirmat că a fost agreată, în urma discuțiilor cu secretarul de stat american Marco Rubio, o întâlnire bilaterală oficială între cei doi președinți. ”Rămâne să stabilim dacă va avea loc anul acesta sau anul viitor” a mai precizat ministrul român de externe Oana Țoiu, în emisiunea Tema Zilei, într-un interviu realizat de Ramona Avramescu.

 

Sursa: TVR INFO

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks