AcasăPoliticaMihai Tudose: Bugetul UE propus de Comisia Europeană trebuie corectat sever

Mihai Tudose: Bugetul UE propus de Comisia Europeană trebuie corectat sever

Comisia Europeană a făcut public miercuri proiectul de buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Caracterizat de Comisie drept „un buget pentru o nouă eră” și „cel mai ambițios din istorie”, proiectul a stârnit imediat critici.

Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat că „suma totală propusă, rotunjită la 2000 de miliarde de euro pentru a face impresie, este, în fapt, aproximativ echivalentul bugetului actual de 1200 de miliarde, dacă scădem inflația și sumele prevăzute pentru rambursarea datoriei din programul de relansare economică post-Covid.

  • Cel mai mult mă deranjează scăderea bugetului pentru Politica Agricolă Comună, cu 20% față de actualul cadru financiar. De la 378 de miliarde euro s-ar putea ajunge la 300 de miliarde. A auzit Comisia vocea fermierilor care-au ieșit disperați în stradă în ultimii ani? Evident că nu!”, a punctat eurodeputatul Grupului Socialiștilor și Democraților.

Mihai Tudose a subliniat, pe de altă parte, că nu-l îngrijorează ceea ce unii colegi europarlamentari numesc „riscul de renaționalizare” a programelor de finanțare europeană.

„Comisia a păcătuit, iarăși, prin deficit de comunicare. Modul în care s-a făcut anunțul îmi lasă, de altfel, impresia unei improvizații. Vom vedea în Parlamentul European care este exact viziunea Comisiei despre gruparea fondurilor în planuri naționale.

Avantajul ar fi că s-ar ține cont de particularitățile economice, de dezvoltare și de prioritățile fiecărei țări. Pe de altă parte, d-na von der Leyen trebuie să clarifice condiționalitățile pe care le are în vedere, pentru că a anunțat triumfătoare că va crește astfel capacitatea de constrângere de la Bruxelles.

Pe scurt, să nu stricăm ceva ce funcționează, fie și cu imperfecțiuni, pentru un experiment pus în serviciul ambiției de control a Comisiei Europene”, a punctat președintele Consiliului Național al PSD.

Mihai Tudose a avut și aprecieri la adresa noului proiect de buget: „Cresc de cinci ori fondurile pentru Apărare. Nu-i suficient raportat la necesar, dar e un pas semnificativ înainte. Se dublează, totodată, banii pentru infrastructura de transport.

Apoi, în plan social, comisarul nostru, Roxana Mînzatu, a obținut o sumă substanțială – 100 de miliarde de euro – pentru Fondul Social European +.

Pentru regiunile mai sărace și pentru dezvoltare rurală se alocă în continuare un buget important.

De asemenea, se triplează banii pentru gestiunea migrației și a frontierelor UE”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

„Urmează doi ani de negocieri ce se anunță foarte dificile. Va trebui să corectăm sever în Parlamentul European acest proiect bugetar. Statele membre trebuie, la rândul lor, să-l aprobe, dar Germania a s3i respins deja propunerea Comisiei, ca fiind inacceptabilă. Trebuie, la rândul nostru, să avem o poziție de țară foarte clară, să definim ce vrem în perspectiva negocierilor”, a transmis Mihai Tudose.

https://www.socialistsanddemocrats.eu/

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks