Ministrul Educației a declarat, în cadrul emisiunii Info Edu de la TVR Info, că măsurile fiscale recente adoptate în sectorul educației nu contribuie la modernizarea sistemului, ci au ca scop principal evitarea unui blocaj financiar în toamnă.
„Măsurile de austeritate care vizează sectorul Educaţiei NU eficientizează şi NU modernizează Sistemul… Doar salvează plata salariilor şi a burselor, altfel există riscul unui blocaj…”, a spus oficialul în direct, subliniind că deciziile recente sunt strict măsuri de urgență bugetară, nu reforme educaționale autentice.
Ministrul a explicat că reforma reală ar trebui să urmeze direcțiile incluse în raportul QX, unde sunt propuse zece reforme fundamentale pentru modernizarea educației. Totodată, a precizat că presiunile bugetare impun soluții dure, dar necesare pentru a proteja salariile și bursele din învățământ.
„Noi nu facem aceste modificări pentru a moderniza educaţia. În momentul ăsta modernizarea educaţiei ar fi ţinut de raportul QX, unde am propus cele 10 reforme. Măsurile pe care le vedem acum sunt măsuri fiscale care vin peste cele 10 reforme pe care am fi încercat împreună să le implementăm într-o manieră raţională. Nu sunt măsuri care eficientizează şi modernizează educaţia, sunt măsuri care nu ies din nişte practici europene care însă ne salvează poziţiile pe care le avem, salariile şi bursele din toamnă în educaţie.”
Ministrul a mai subliniat că nu s-au luat în calcul concedieri, spre deosebire de alte domenii, însă au fost agreate două măsuri controversate: regândirea sistemului de burse și majorarea normei didactice.
„Vedeţi, e o situaţie şi complicată, şi complexă, şi foarte tristă. Nimeni nu şi-ar fi dorit să trebuiască să ia astfel de măsuri, dar pentru că avem la risc şi salariile şi bursele, întrebarea era: ce faci? Iar propunerile care au venit din zona finanţelor, în condiţiile în care eu ca ministru am spus că indiferent ce măsuri luăm nu ne legăm de salarii şi de poziţiile oamenilor în sistem, adică nu luăm în calcul concedieri, ca în zona altor sisteme, s-a venit pe cele două idei: regândirea sistemului de burse şi mărirea normei didactice, lucruri la rândul lor dificile şi care creează disconfort”.
Sursa: Ecopolitic.ro





