Un număr de 9.300 de vrânceni vor beneficia de tichete sociale, în valoare de 180 de lei pe lună, cu care aceştia pot achiziţiona mâncare gătită în cadrul programului guvernamental ‘Masă caldă’, a informat, joi, Prefectura Vrancea. ‘Prefectura Vrancea a predat către persoanele responsabile din cadrul primăriilor 9.300 tichete sociale pe suport electronic (carduri) pentru a fi distribuite beneficiarilor programului ‘Masă caldă’. Valoarea unui astfel de tichet este de 180 lei pe lună. Aceste tichete se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor alimenta retroactiv, cu data la care a fost aprobată măsura, respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. Beneficiarii vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe carduri începând din 7 decembrie 2020′, a transmis Prefectura Vrancea. Potrivit sursei citate, de aceste tichete pentru mese calde vor putea beneficia persoanele de peste 75 de ani care primesc indemnizaţie socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii, a căror valoare cumulată nu depăşeşte valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari (800 lei), persoanele şi familii fără adăpost, precum şi familiile cu copii, mai ales familiile monoparentale. Valoarea maximă care poate fi acceptată într-o singură zi pentru achiziţionarea meselor calde este de 40 de lei. Cardurile pot fi utilizate exclusiv în unităţile de alimentaţie care prepară, servesc sau livrează mâncare preparată termic, partenere în acest program. Programul ‘Schema de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost’, numit şi ‘Masă caldă’, este finanţat de Ministerul Fondurilor Europene prin Programului Operaţional Ajutoarea Persoanelor Defavorizate şi a fost aprobat prin OUG nr. 115/2020. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)