- ”În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF. Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală.
Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.
Când, fiind antreprenor, gestionezi mai multe companii care, la rândul lor, sunt conduse de manageri, este imposibil să ai informații la zi și amănunte despre toate operațiunile în derulare. Dar atunci când ai informațiile complete, trebuie să acționezi corect și în spiritul legii. Asta este ceea ce am făcut eu.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși.
Sursa: Ecopolitic.ro





