Anamaria Gavrilă, președinta POT, critică dur modul în care Guvernul României tratează tragedia din Suceava, oferind compensații ridicol de mici familiilor care și-au pierdut apropiați și locuințele în urma inundațiilor
În timp ce familiile își plâng morții și privesc neputincioase cum apele le-au luat tot ce au construit o viață întreagă, Guvernul României consideră că 3.000 de euro este un preț suficient pentru o viață pierdută și doar 5.000 de euro pentru o casă distrusă. În același timp, în trecut, Senatul a aruncat 250.000 de euro pe mape, plicuri, butoni și eșarfe, demonstrând cum banii publici pot fi risipiți fără măsură, dar nu ajung niciodată acolo unde este cu adevărat nevoie.
„Pentru Guvernul României, viața unui om valorează doar 3.000 de euro. Atât a decis actuala putere să ofere familiilor îndurerate care nu îi vor mai putea strânge niciodată în brațe pe cei dragi. În același timp, pentru firmele de casă ale politicienilor, pentru mape, plicuri, butoni și eșarfe, se găsesc sute de mii de euro fără ca cineva să clipească. Aceasta este adevărata față a guvernării – risipă pentru privilegiați și umilință pentru oamenii care muncesc și plătesc taxe.
Oamenii din Suceava nu au nevoie de pomeni electorale și de compensații ridicole, ci de sprijin real, de case reconstruite, de siguranța că mâine nu vor fi din nou la mila apelor. În mijlocul acestei tragedii, echipa Partidului Oamenilor Tineri este și astăzi, ca și în ultimele zile, acolo, alături de oamenii afectați – nu cu vorbe, ci cu muncă, ajutor concret și respect față de suferința lor. România nu va renaște cu guverne care pun preț pe hârtii și pe luxul lor, ci cu oameni care pun suflet și dau dovadă de demnitate în fața durerii” transmite Anamaria Gavrilă, președinta POT.
POT cere Guvernului să majoreze imediat compensațiile acordate familiilor lovite de tragedie și să oprească risipa din bani publici pe contracte cu dedicație. Țara are nevoie de solidaritate și de conducători care înțeleg că viața și demnitatea oamenilor valorează mai mult decât orice privilegiu politic sau cheltuială inutilă.
Sursa: Ecopolitic.ro





