Primarul Mihai Chirica a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea Iaşi va achiziţiona 20 autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, urmând a fi înfiinţate şase staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă. ‘S-au depus oferte. Cel mai important este că s-a finalizat şi evaluarea tehnică, ea fiind cea mai grea etapă. S-a trecut la evaluarea financiară. Am fost anunţaţi că până la sfârşitul anului se va finaliza această evaluare. Asta înseamnă că începând de anul viitor se pot da comenzi pentru aceste autobuze electrice. Vom lua şi 20 de staţii de încărcare lentă, pe care le vom pune în zonele de garare, şi şase staţii de încărcare rapidă, care vor fi la capăt de traseu’, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de 13,7 milioane de euro, pentru aceasta urmând a fi accesate fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR). Aceste autobuze electrice urmează să circule pe traseul 28 Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia, repectiv traseul 36: Dacia – Gară – Copou – Breazu. Edilul a declarat, totodată, că alte cinci oferte au fost depuse pentru licitaţia de furnizare a 24 de autobuze electrice de 10 metri. Potrivit sursei citate, ofertele au fost depuse din partea unor companii sau asocieri de firme. Achiziţia, în valoare de peste 65,5 milioane de lei, este finanţată cu fonduri europene prin POR – Axa 4.1. ‘Vrem să le utilizăm în zona centrală, unde avem şi spaţii mai înguste. Autobuzele electrice vor fi adaptate la circulaţia în condiţii de rampă. A început evaluarea tehnică şi sperăm să fie cât mai uşor de implementat’, a mai spus primarul Chirica. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)