AcasăPoliticaPrimarul Slatinei despre eșalonarea plăților prin ‘Anghel Saligny’: Dacă este nevoie, mă...

Primarul Slatinei despre eșalonarea plăților prin ‘Anghel Saligny’: Dacă este nevoie, mă lupt cu Bolojan

Primarul municipiului Slatina, liberalul Mario De Mezzo, se opune măsurilor propuse de premierul Ilie Bolojan în privința programului ‘Anghel Saligny’, arătând că se va ‘lupta’ pentru continuarea finanțării proiectelor.

‘Eu am fost ales de slătineni să îi conduc și să mă lupt pentru ei cu oricine este nevoie. Dacă este nevoie, mă lupt cu Bolojan. Dacă este nevoie, mă lupt cu Nicușor Dan, căruia i-am câștigat turul doi la Slatina. Și dacă este nevoie, mă lupt și cu Grindeanu. Eu merg la război cu oricine pentru Slatina și pentru slătineni. Nu este normal să ne fie tăiate fondurile, iar noi să mergem acasă și să punem lacătul pe oraș, pe Slatina’, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri seara, la Digi 24, că anul acesta nu se vor mai semna contracte noi pe programul ‘Anghel Saligny’, iar cele care sunt în prezent în plată vor fi eșalonate pe următorii trei ani.

 

Sursa: AGERPRES

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks