La cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în atenție cumplita umilire a Europei la Washington, scrie gandul.ro.
„Se știe că România postdecembristă a fost și este un izvor de ceea ce am putea numi «enigma», «enigme». Enigma – cine au fost teroriștii, Enigma Mineriadelor, Enigma felului în care a ajuns președinte Nicușor Dan, Enigma alegerilor. Și, prin enigmă, înțelegem cum de s-a produs momentul respectiv, care sunt cauzele, câte sunt obiective, câte sunt prostie omenească.
După sindrofiile de la Washington, ne dăm seama că și Europa este născătoare de enigme. Și una dintre aceste enigme rămâne întrebarea: De ce s-au dus liderii occidentali la Washington? Este o întrebare, pentru că vă reamintesc, «Brave Soldat Schwejk», celebrul personaj al lui Hasek, care trăia în Imperiul Austro-Ungar, spunea, la un moment dat: «La Viena, prințese ca gunoiul»”, a spus Ion Cristoiu.
„Ce a vrut să spună acolo? Că o prințesă, când o vezi… dar când vezi mai multe prințese, e ca gunoiul. E același lucru ca o femeie frumoasă, singură, e o splendoare, vreo mie nu-mi spun nimic. E o armată de femei frumoase sau o turmă. Liderii de la Washington, la un soi de talk-show, dacă putem spune, cu Donald Trump, au fost următorii: premierul Marii Britanii, premierul Italiei, președintele Franței, cancelarul Germaniei, președintele Finlandei și președinta Comisiei Europene. Nu-l pun pe Rutte, că secretarul general al NATO e la Washington ca la el acasă. Pentru că NATO e, până la urmă, o organizație a Americii”, a mai spus publicistul.
„Acești tipi ne-au oferit, azi-noapte, imaginea umilitoare pentru noi, pentru mine, cel puțin, ca european, al unor lideri de țări puternice care alcătuiau o turmă. O turmă primită de Donald Trump și care a transformat această întâlnire într-un fel de… Putea să zică (n.r. cancelarul Germaniei): «domnule președinte Trump, am o rugăminte, n-am venit aici la ziua dumneavoatră de naștere, să vă aducem flori, am venit cu o problemă. Vrem să fie armistițiu și nu pace». N-a zis nimic, a râs.
La fiecare întâlnire, Donald Trump a făcut conversație, la Meloni că iată cât de tânără e și rezistă, la Ursula că bine că a semnat acordul. O tratare familiară care e valabilă dacă s-ar fi dus lotul de Gimnastică sau o echipă de fotbal. Și, iar, întrebarea: de ce s-au dus?
În primul rând, cine i-a ales? De ce să reprezinte Europa niște tăntălăi? Că au fost tăntălăi. Nu știu. (…) În aceste condiții, ei s-au dus. Am înțeles că s-au dus să îl sprijine pe Zelenski tătăica, mămăica, mătușica și unchiuleții, ca să nu-l trateze nu știu cum Donald Trump. Nu s-a întâmplat asta. Am înțeles că s-au dus să obțină armistițiu și nu pace. S-au dus ca să facă mișto de ei Donald Trump. A fost, la un moment dat, axa care era condusă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de unul numit Hitler. Nu i-a chemat niciodată, la un loc, pe Horthy, Antonescu, Mannerheim. Nu, Doamne ferește. Nu am pomenit o mai mare umilire a Europei reprezentată de niște neghiobi, nevolnici, decât această reuniune de la Washington”, a continuat Ion Cristoiu.
Sursa: Ecopolitic.ro





