Medicul Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare de duminică, a declarat, la ieşirea de la urne, că, în opinia sa, este momentul reîntoarcerii la profesionişti, deoarece, în prezent, nu este timp ‘de festivism’ şi ‘demagogie’. ‘Am venit cu gândul că, în primul rând, trebuie să participăm la vot, după cum aţi văzut procedura de vot este sigură, nu prezintă niciun fel de probleme din punct de vedere al îmbolnăvirii. În al doilea rând, cred că cel mai important este ca, în sfârşit, oamenii să voteze pentru profesionalism, responsabilitate şi modestie. (…) Nu putem să ne reîntoarcem la viaţa normală, socială şi economică, decât dacă reuşim să trecem peste această pandemie. Aceste lucruri nu se pot face decât cu profesionişti şi (…) cred că e momentul să reflectăm puţin şi să ne întoarcem la profesionişti şi cred că ăsta va trebui să fie, până la urmă, scopul acestor alegeri: să ne gândim că în următorii patru ani trebuie să scoatem ţara din criza economică actuală şi să ajungem ca sistemul de sănătate să poată să performeze aşa cum trebuie, dar într-un context economic favorabil’, a spus Rafila.