„Într-un episod ce pare extras dintr-o comedie neagră a birocrației, Parlamentul European a decis să dea în judecată Consiliul UE în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cerînd anularea SAFE – cel mai ambițios program de investiții în apărare din istoria UE, cu un buget de 150 de miliarde de euro. Această lovitură de teatru, anunțată recent de serviciul de presă al PE și relatată de Euractiv, nu este doar un conflict instituțional izolat, ci un simptom al unei Uniuni care a ajuns să se saboteze singură prin structuri ineficiente, suprapuse și paralizate de ego-uri instituționale”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe inpolitics.ro.
„În vreme ce amenințări externe precum agresiunea rusă în Ucraina bat la ușă, liderii de la Bruxelles preferă să se certe pe proceduri, riscînd să submineze însăși securitatea continentului. Este o ironie amară: o Uniune concepută să unească națiuni se dovedește a fi un labirint birocratic unde instituțiile se calcă reciproc pe picioare, transformînd urgența în paralizie.
Să disecăm această absurditate. Totul a început în martie, cînd Comisia Europeană, sub conducerea Ursulei von der Leyen, a lansat planul ReARM Readiness 2030 – un efort colosal de mobilizare a pînă la 800 de miliarde de euro pentru a construi o „descurajare credibilă” pînă în 2030. Componenta cheie, SAFE, ar permite țărilor UE să se împrumute pentru achiziții de echipamente militare europene, extinzînd beneficiile și către state precum Ucraina.
Sună promițător, nu?
Doar că, în luna mai, miniștrii statelor membre au aprobat planul fără a consulta Parlamentul European, apelînd la articolul 122 din Tratatul privind Funcționarea UE – o clauză de urgență rezervată inițial pentru crize precum pandemia de COVID-19. Von der Leyen a justificat această ocolire ca fiind „deplin justificată” pentru o „provocare urgentă și existențială”. Însă PE, simțindu-se marginalizat, a ripostat: experții săi au declarat că articolul 122 este „instrumentul greșit”, lipsit de bază juridică solidă, iar președinta Roberta Metsola a avertizat încă din mai că va ajunge în instanță.
Rezultatul? Un război instituțional deschis.
PE, care pretinde că apără „legitimitatea democratică”, acuză Comisia și Consiliul de subminare a rolului său, reducîndu-l la simple „sugestii și dezbateri”. Între timp, 18 state UE și-au exprimat deja interesul pentru împrumuturi de cel puțin 127 de miliarde de euro, dar totul riscă să fie blocat de un proces la CJUE.
Este ca și cum, în mijlocul unui incendiu, pompierii s-ar certa pe cine să țină furtunul, în timp ce casa arde.
Această ineficiență structurală nu este nouă în UE: de la Brexit la gestionarea migrației sau a crizei economice, instituțiile europene – Comisie, Consiliu, Parlament – se comportă adesea ca niște feude medievale, fiecare luptînd pentru putere în detrimentul acțiunii comune. Articolul 122, conceput pentru urgențe reale, devine un pretext pentru a evita dezbaterile democratice, transformînd UE într-o entitate autoritară deghizată în democrație.
Critica dură vine aici: cum a ajuns UE, visul integraționist al părinților fondatori, să fie un mamut birocratic ce se autodevorează? Structurile sale, suprapuse și redundante, generează conflicte perpetue: Comisia propune, Consiliul negociază în spatele ușilor închise, iar Parlamentul, ales direct de cetățeni, este tratat ca un figurant. Von der Leyen, cu ambițiile sale de „geopolitică” europeană, pare mai interesată de centralizarea puterii decît de eficiență, iar PE, în loc să accelereze procesele în vremuri de criză, preferă să blocheze totul sub pretextul „democrației”.
Este o sabotare reciprocă ce expune slăbiciunile fundamentale ale UE: lipsa unei ierarhii clare, proceduri labirintice și o cultură a disputelor juridice care prioritizează forma peste fond. În loc să unească forțele împotriva amenințărilor externe, instituțiile europene se luptă între ele, erodînd încrederea cetățenilor și a aliaților.
Unde duce această situație în viitorul apropiat? Consecințele sunt alarmante și ar putea accelera declinul strategic al UE. Dacă CJUE dă dreptate PE, SAFE ar putea fi anulat sau suspendat, întîrziind achizițiile militare esențiale și lăsînd statele membre – inclusiv România, dependentă de echipamente europene – în incertitudine. Aceasta ar slăbi descurajarea față de Rusia, permițînd lui Putin să exploateze diviziunile interne. Pe termen scurt, pînă în 2026-2027, am putea vedea o creștere și mai mare a curentului naționalist: țări precum Franța sau Germania ar opta pentru inițiative bilaterale, bypassînd UE, ceea ce ar fragmenta și mai mult industria de apărare europeană. Precedentul juridic ar limita utilizarea clauzelor de urgență, făcînd UE și mai lentă în crize viitoare – fie ele militare, economice sau climatice. Relația tensionată dintre von der Leyen și PE riscă să blocheze alte inițiative, cum ar fi bugetul UE post-2027, ducînd la o paralizie instituțională ce erodează credibilitatea globală a Uniunii.
În concluzie, cazul SAFE nu este doar un scandal juridic, ci un semnal de alarmă: UE se află pe un drum periculos spre irelevanță strategică, unde birocrația și sabotajul reciproc transformă ambițiile mari în eșecuri răsunătoare. Dacă nu reformează urgent structurile sale – poate prin simplificarea procedurilor sau clarificarea competențelor – viitorul apropiat ar putea aduce nu o Europă unită, ci una dezbinată, vulnerabilă și ridiculizată pe scena internațională. Este timpul ca liderii de la Bruxelles să înceteze teatrul și să acționeze ca o uniune adevărată, înainte ca inamicii externi să profite de această comedie tragică. Ori, poate, e vremea pentru o altă Comisie Europeană”, scrie BTI.
Sursa: Ecopolitic.ro
