Președinta POT, Anamaria Gavrilă, critică alegerea Guvernului Bolojan de a plafona programul ‘Masa sănătoasă’, decizie care lasă sute de școli fără finanțare și mii de copii vulnerabili fără hrană zilnică
Președinta Partidului Oamenilor Tineri atrage atenția asupra atitudinii pe care Guvernul Bolojan o are față de viitorul României, copiii:
‘Hotărârea de a plafona programul ‘Masa sănătoasă’ vine într-un context dramatic: inflația alimentară transformă hrana zilnică într-un lux pentru multe familii, iar comunitățile elevilor vulnerabili sunt cele mai afectate. Plafonarea programului este o măsură toxică pentru siguranța alimentară a tuturor copiilor.
Guvernanții nu înțeleg importanța programului pentru că ei nu cunosc România reală, ei nu cunosc copiii săraci. Unii dintre acești copii mănâncă doar la școală, pentru că acasă nu au ce. Dar Bolojan nu-i vede și nu-i cunoaște, pentru că nu cunoaște România profundă.
Aceasta este atitudinea Guvernului față de viitorul țării!’ transmite Anamaria Gavrilă.
Partidul Oamenilor Tineri solicită Guvernului să renunțe imediat la plafonarea programului ‘Masa sănătoasă’ și să aloce integral sumele necesare pentru a asigura tuturor copiilor vulnerabili o masă la școală.
Viitorul României nu poate fi construit prin foame și nepăsare.
Sursa: Ecopolitic.ro





