AcasăPoliticaDeclarațiile rezistului Moșteanu despre DGIA stârnesc îngrijorare la Ambasada SUA și nasc...

Declarațiile rezistului Moșteanu despre DGIA stârnesc îngrijorare la Ambasada SUA și nasc temeri privind relația strategică (realitatea.net)

O serie de declarații recente ale ministrului USR al Apărării, Dragoș Moșteanu, referitoare la Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA), au provocat îngrijorare în rândul oficialilor americani. Potrivit unor surse din presă, motivul îl reprezintă comunicările contradictorii ale autorităților române privind participarea unor rezerviști ai MApN la misiuni private în Republica Democrată Congo, sub comanda mercenarului Horațiu Potra, scrie realitatea.net.

Într-un interviu recent, ministrul Ionuț Moșteanu a fost întrebat despre posibila implicare a DGIA în plecarea acestor rezerviști în misiuni private, iar răspunsul său a fost că:

“O să aflu dacă au ştiut şi dacă au fost implicaţi. Iar cei care au ştiut şi au fost implicaţi nu o să mai fie acolo!”

Această formulare pare să fi stârnit nedumerirea și îngrijorarea oficialilor americani din Ambasada de la București, care și-au informat urgent superiorii de la Washington, scrie DeFapt. În urma acestui schimb de informații, li s-a cerut să verifice dacă operațiunile din teren ale DGIA sunt afectate de aparenta instabilitate instituțională din Ministerul român al Apărării.

Riscuri strategice și vulnerabilități informaționale

Reacția părții americane este considerată justificată și de faptul că, înainte cu aproximativ două luni și jumătate ca Moșteanu să fie numit în fruntea MApN, ministerul făcuse deja publice rezultatele unor verificări demarate în februarie.

“466 de militari rezerviști care provin din Ministerul Apărării Naționale au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în R.D. Congo. Acești militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale”, transmitea MApN la vremea respectivă.

Un alt motiv de îngrijorare a Washingtonului este legat de riscul ca astfel de declarații publice ambigue să fie folosite ca muniție în războiul hibrid dus de Moscova în Europa, în special în Moldova și România, țări vecine cu Ucraina.

Potrivit aceleiași surse, ministrul Ionuț Moșteanu nu a oferit un răspuns clar privind o eventuală schimbare la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks