Cancelaria Prim-Ministrului a găzduit vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții camerelor de comerț și cu cei ai asociațiilor de antreprenori, în contextul dialogului inițiat de Guvern cu mediul privat pentru promovarea României ca destinație de investiții și consolidarea diplomației economice.
Guvernul își reafirmă obiectivul de a susține mediul investițional, fie că este vorba despre antreprenori români sau străini, și de a promova exporturile, a afirmat consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, coordonatorul demersurilor de pregătire a aderării României la OCDE, a subliniat deschiderea MAE pentru susținerea diplomației economice externe, iar ambasadorul Bogdan Mazuru a punctat rolul importat al atașaților economici în ceea ce privește promovarea intereselor României în străinătate.
În cadrul consultărilor, consilierul prezidențial Radu Burnete a menționat că Administrația Prezidențială și Guvernul colaborează îndeaproape pentru a răspunde așteptărilor mediului economic.
Participanții la consultări au considerat prioritară stabilirea unei strategii economice la nivel național, care să susțină proiectele de investiții ce aduc plus-valoare României.
Temele de discuție au vizat reformarea și profesionalizarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, astfel încât să devină o instituție care să faciliteze transmiterea unitară și completă a informațiilor necesare mediului de afaceri în inițierea și dezvoltarea proiectelor de investiții, precum și promovarea companiilor românești pe plan extern. În acest context, a fost punctată consolidarea Punctului Unic Național de Contact pentru Conduita Responsabilă în Afaceri în cadrul ARICE, în vederea implementării liniilor directoare ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În ceea ce privește rețeaua de diplomație economică a României în străinătate, reprezentanții camerelor de comerț au subliniat importanța stabilității și consolidării acesteia pentru dialogul cu investitorii străini.
Dezvoltarea unei platforme digitale unice care să coaguleze informații, oportunități de investiții și să constituie o bază de date comună cu mediul economic, extinderea digitalizării, scurtarea termenelor pentru obținerea avizelor au fost, de asemenea, subiecte pe agenda consultărilor.
Reprezentanții camerelor de comerț și cei ai asociațiilor de antreprenori au punctat necesitatea stabilității și predictibilității legislative și administrative pentru a oferi încredere oamenilor de afaceri care vor să investească în România.
Dialogul dintre Guvern și mediul de afaceri va continua în perioada următoare pe marginea propunerilor înaintate de mediul privat și a preluării bunelor practici din alte state, în vederea atragerii investitorilor în România.
La întâlnire, din partea autorităților, au participat consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Raul Gutin, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, coordonatorul demersurilor de aderare a României la OCDE, ambasadorul Bogdan Mazuru și consilierul prezidențial Radu Burnete.
Din partea mediului de afaceri, au participat reprezentanți ai următoarelor organizații: Consiliul Investitorilor Străini (Foreign Investors Council), Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, AmCham Romania – American Chamber of Commerce in Romania, Camera de Comerț Elveția-România, Camera de Comerț Britanică Română, Camera de Comerț Româno-Olandeză, Consiliul Național al Înteprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Camera de Comerţ Belgia-Luxemburg-România-Republica Moldova, Confederația Patronală Concordia, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Fundația Romanian Business Leaders.
Sursa: Ecopolitic.ro





