În cel mai recent episod din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a comentat decizia Înaltei Curți într-un dosar extrem de așteptat de opinia publică, pe care îl consideră „un moment istoric” pentru sistemul judiciar din România, scrie gandul.ro.
Cristoiu a remarcat faptul că presa nu a tratat cu atenția cuvenită decizia instanței supreme:
„E mai mult decât semnificativ pentru starea proastă a națiunii, a națiunii reprezentate de presă, faptul că un moment istoric a trecut aproape neobservat, nici documentat cum trebuie, sau a fost comentat tendențios de presa tefelistă. E vorba de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unui complet condus de șefa Înaltei Curți, Lia Savonea”, afirmă reputatul editorialist.
Potrivit lui Ioin Cristoiu, instanța supremă a stabilit că, în procesul în care Dan Voiculescu a fost condamnat și s-a dispus confiscarea extinsă a unei părți din AVRC, judecătoarea Camelia Bogdan a comis abuz în serviciu. Totuși, întrucât fapta s-a prescris, aceasta nu mai poate fi sancționată.
„Este un moment istoric, deoarece după atâția ani în care nimeni nu credea că adevărul juridic o să iasă la iveală, s-a dovedit printr-o sentință judecătorească faptul că întreaga afacere prin care Dan Voiculescu a fost condamnat n-a fost altceva decât o operațiune de poliție politică” – Ion Cristoiu
Publicistul a amintit și contextul politic al acelor ani, susținând că procesul lui Voiculescu a fost influențat de „binomul SRI–DNA”:
„La vremea respectivă, am arătat că era o operație politică dictată de binom, dar și una primitivă. Vă reamintesc că în acest proces judecătorul era un domn Mustață, care a fost reținut de DNA-ul Codruței Kovesi chiar înainte de a intra în ședința în care urma să îl achite pe Dan Voiculescu, pentru că nu erau probe. Ancheta era o escrocherie, o crimă juridică, sigur, din motive politice, Dan Voiculescu fiind patronul Antenelor. Antenele duceau o campanie împotriva președintelui Traian Băsescu, iar atunci binomul, la ordinul lui Traian Băsescu, a zis: «Trebuie să-l băgăm pe ăsta la pușcărie».
„Judecătorul desemnat, aleatoriu, a fost reținut înainte de a intra în instanță. Așa ceva nu există. A fost înlocuit cu Camelia Bogdan și, printr-un întreg aranjament, ea a dat deciziile pe care le-a dat. Acum, după atâta timp, vine justiția și spune: tot ceea ce a făcut Camelia Bogdan era abuz în serviciu. Da, dar Camelia Bogdan nu a făcut de capul ei, a fost pusă să facă de binom.
Deciza Înaltei Curți este neliniștitoare pentru cei care au executat ordine politice prin intermediul justiției”, a mai comentat Ion Cristoiu.
Sursa: Ecopolitic.ro





