Preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că PNL Vrancea se află pe locul patru în topul filialelor care au câştigat în faţa PSD şi pe locul şase după numărul de voturi obţinute. ‘La nivel naţional, PNL Vrancea, într-un clasament al filialelor cu câştig în faţa PSD, se află pe locul patru, iar într-un clasament strict pe numărul de voturi se află pe locul şase. Asta ne onorează, ne responsabilizează şi ne arată că vrâncenii au înţeles mesajul schimbării de anul trecut, de la europarlamentare, au continuat pentru prezidenţiale şi nu în ultimul rând pentru alegerile locale şi cele parlamentare. (…) Prezenţa este cea care, până la urma urmei, arată interesul faţă de acest act democratic. Dar filiala Vrancea înţelege mesajul vrâncenilor şi suntem obligaţi în perioada următoare să facem toate demersurile să obţinem guvernarea, să menţinem guvernarea, în aşa fel încât să putem discuta despre proiectele creionate pentru Vrancea’, a declarat Cătălin Toma. Potrivit acestuia, în Vrancea, pentru Camera Deputaţilor, PNL a obţinut 34,28%, PSD – 33,8%, AUR – 13%, USR-PLUS – 8,16%, PMP – 4,02%, Pro România – 3,21%. La Senat, PNL a obţinut 34,20%, PSR – 33,8%, AUR – 13%, USR-PLUS – 8,2%, PMP – 4,5%, Pro România – 3,26%. Preşedintele PNL Vrancea a susţinut că liberalii au obţinut în Vrancea ‘cel puţin doi deputaţi şi un senator’. ‘Aşteptăm rezultatele finale pentru a putea face şi distribuirea mandatelor. După cum bine ştiţi, este o legislaţie în vigoare puţin anevoioasă, care nu permite din prima să aflăm exact numărul de mandate, dar ne arată la momentul acesta că avem cel puţin doi deputaţi şi un senator. Procentul este ca urmare a împărţirii celor 98.707 voturi valabil exprimate. Ca o comparaţie, la alegerile locale din 27 septembrie am avut o prezenţă de 150.000, anul acesta la două luni am avut prezenţă de 102.000 de alegători. O diferenţă mare, dar cu toate acestea, noi înţelegem mesajul vrâncenilor, cum sper ca fiecare dintre competitorii politici să înţeleagă’, a precizat Toma.