AcasăPolitica„Georgescu dorea să răstoarne ordinea constituţională cu pocnitori de Revelion; Detonarea a...

„Georgescu dorea să răstoarne ordinea constituţională cu pocnitori de Revelion; Detonarea a 65 de pocnitori putea slăbi poziția României în NATO și UE”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob

„Înaintea alegerilor din 2000 a bubuit un scandal politic la nivel înalt după ce favoritul sondajelor prezidențiale, Ion Iliescu, a acuzat un plan al puterii de eliminare a sa din cursa electorală prin asasinare cu viruși. Acuzele vizau direct președinția României și se vorbea de o plată de un milion de dolari pentru asasinat. Zarvă politică mare, s-a lăsat cu ancheta a Parchetului general, SRI și SPP, evident cu clasarea poveștii, finalmente. A rămas pînă azi un exemplu clasic de circotecă electorală ieftină. Azi, ne reamintim de acele vremuri aflînd din rechizitoriul Parchetului general că fostul candidat Călin Georgescu a pus la cale cucerirea Bucureștiului și a României cu un snop de pocnitori și artificii, și nu e banc”, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.

„Se întîmpla în februarie 2000.
Într-o conferință extraordinară de presă a PDSR, viitorul ministru Ioan Mircea Pașcu a prezentat un material care arăta că Iliescu şi opinia publică trebuie convinşi de necesitatea renunţării la candidatura la preşedinţie. Documentul mai prevedea intenţia de alterare continuă a imaginii lui Ion Iliescu prin lansarea de zvonuri privind consecinţele negative ale alegerii unui comunist în fruntea statului, de întocmire de dosare penale care să-l incrimineze pe liderul PDSR etc.

În situaţia în care aceste măsuri nu dau rezultate, se mai arată în document, se va opta pentru îmbolnăvirea programată a lui Ion Iliescu prin infestarea cu unii viruşi, prin administrarea de substanţe letale cu efect întîrziat sau, in extremis, prin organizarea unui atentat cu arme cu glonţ sau explozivi. Pentru executarea acestor măsuri se va aloca un milion de dolari şi se vor intercepta convorbirile lui Ion Iliescu, se mai arăta în document.

PDSR i-a cerut atunci președintelui Emil Constantinescu să verifice documentul şi să ia măsuri pentru atenţionarea SRI şi SIE în legătură cu această problemă. Ulterior, Ion Iliescu însuși i-a cerut într-o scrisoare lui Constantinescu să-şi exprime poziţia faţă de materialul denumit „Planul de stopare a candidaturii lui Ion Iliescu la funcţia de preşedinte al României”, în care se prevedea posibilitatea suprimării sale fizice. Președinția l-a somat, în replică, să dezvăluie Procurorului General sursa informațiilor: „Liderul celui mai important partid din opoziţie pare convins de existenţa unui aşa-zis plan de asasinare a domniei sale prin viruşi, gloanţe şi bombe”, declara purtătorul de cuvînt al Cotrocenilor, Răsvan Popescu.

Documentul a fost înaintat și SPP care a demarat o anchetă, la fel și Parchetul general, PNL și PNȚCD au denunțat o manipulare grosolană a PDSR în scop electoral, pînă la urmă totul s-a fîsîit în stil mioritic, dar scandalul a ținut afișul ceva vreme.

Ne-am reamintit de circul respectiv azi, cînd s-a pus în circulație rechizitoriul trimiterii în judecată, ieri, a lui Călin Georgescu, în care Parchetul General se căznește să arate că un grup organizat, condus de Potra Horațiu și susținut ideologic de Georgescu, voia ca printr-un plan paramilitar să deturneze proteste pașnice spre violențe de stradă menite să submineze ordinea constituțională după anularea alegerilor prezidențiale. Pentru asta, racolatorul de mercenari Potra Horațiu ar fi mobilizat 21 de persoane, la care s-a găsit un stoc impresionant de arme și materiale explozive. Rechizitoriul sugerează posibile conexiuni cu Federația Rusă și chiar cu gruparea Wagner, pe baza unor vizite și fotografii la Ambasada Rusiei, dar și a unei postări publice interpretate ca o afiliere la „șeful Wagner”. Irefutabil.

Ce scriu procurorii, între altele:

“Subsecvent, în operaționalizarea planului infracțional, în aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, a două pistoale și a unui număr total de 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potential de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre municipiul București”.

E consemnată și opinia unui specialist psiholog care a arătat că:

„materialele pirotehnice, prin explozia lor într-o mulțime de persoane, pot genera panică și modifică dramatic, de multe ori vectorizat tragic, comportamentul uman sub acțiunea focului și fumului produs de materialele pirotehnice, a undei de șoc, fiind interpretate spontan ca semnale ale unui atac terorist sau ale unei intervenții armate, amplificând panica generală. Apariția deceselor într-un atare scenariu, este doar o chestiune de timp; Având în vedere caracteristicile tehnice determinate, efectele detonării unui număr de 65 de articole pirotehnice din categoria F4 în cadrul oricărei mulțimi, potențează panica generală ridicând-o la nivele nebănuite care pot fi asimilate unui atac îndreptat împotriva persoanei, persoanelor, grupurilor și mulțimilor umane, atac care poate fi considerat de tip terorist.”

Conform legislației din România, mai precis HG nr. 1102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice, produsele din categoria F4 (precum cel din imagine) sunt etichetate a fi ”articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane”.

Mai pe scurt, pocnitori de Revelion, care trebuie manevrate cu atenție, dar cam atît.

Cu ele voia Călin Georgescu, ne spune procurorul Marius Iacob, să ocupe Capitala unei țări NATO și să se înscăuneze șef de stat,

Virușii lui Iliescu își pot trage un glonț în cap de ciudă: s-au găsit scenarii încă mai aberante decît cel care i-a avut eroi”, scrie BTI.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks