„În țara asta, securitatea juridică a oricărui cetățean este în pericol. Mintea bolnavă și imaginația bogată a unui procuror, dublată de durerea în cot a judecătorilor, poate să determine ajungerea la pușcărie a oricărui cetățean. Dovezile de necontestat ale procurorilor sunt chelnerii. Când a fost Georgescu la cârciumă, nu a lăsat chelnerii să îi toarne în pahar și să bage în sobă și s-a oprit conversația. Uite așa chelnerii au presupus că vorbeau de anularea alegerilor”, scrie, pe Facebook, avocata Elena Radu.
„Procurorul presupune, din cauză că nu au fost lăsați chelnerii să asculte conversația, că întâlnirea a fost conspirativă și atunci a pus Georgescu cu Potra la cale răsturnarea ordinii constituționale.
Procurorul nu a auzit în viața lui de in dubio pro reo și de faptul că nimeni nu poate fi acuzat pe presupuneri.
Iete vă citez ce zicea ICCJ în 2007 și 2012 poate mai și citiți :
”Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, Înalta Curte apreciază că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care marele principiu al aflării adevărului (consacrat în art. 3 C. proc. pen.) se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu mai există, și totuși îndoiala persistă, în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.”
(Decizia ICCJ – Secția penală nr. 3465/2007)
”În cuprinsul motivelor de recurs Parchetul forțează nota probatorie mergând practic pe calea unei prezumții, a unei suspiciuni, „Elementul material și intenția directă calificată prin scopul primirii
banilor nu pot fi analizate separat, se întrepătrund. Săvârșirea de către un lucrător de poliție a unei infracțiuni de fals pe parcursul a doi ani în interesul unei terțe persoane nu poate fi explicată logic decât de obținerea pentru sine a unor avantaje. Singurul scop logic al încălcării atribuțiilor de serviciu este acesta”.
Or, instanța NU ÎȘI POATE ÎNTEMEIA o soluție de condamnare pe probabilități sau PRESUPUNERI, vinovăția trebuind să poată fi stabilită pe bază de probe neîndoielnice.”
(Decizia ICCJ – Secția penală nr. 594/2012)
PS. Aviz amatorilor. Dacă vă duceți la restaurant, puneți chelnerii la masă, puneți-i să și înregistreze conversația voastră, lăsați-i să vă toane în pahar!
Dacă nu, vine un procuror din ăsta și găsește el ce să viseze că ați vorbit”, spune Elena Radu.
Sursa: Ecopolitic.ro
