AcasăPoliticaDupă Liiceanu, a venit rândul lui Papahagi să-i ridice ode lui Bolojan:...

După Liiceanu, a venit rândul lui Papahagi să-i ridice ode lui Bolojan: „Este decența întruchipată, e serios într-o lume plină de hahalere, cel mai bun lucru care i s-a întâmplat României”

„Eu n-am mai întâlnit un politician ca Bolojan. Nu e viclean. Nu e onctuos. Nu vorbește mult și aiurea, dar nici nu fuge de presă. E precis, calm, politicos. E decența întruchipată. Omului ăstuia chiar îi pasă. E serios, într-o lume plină de hahalere”, scrie, pe Facebook, Adrian Papahagi.

„E diametral opus unui escroc cinic ca Georgescu, delirul întruchipat, viclenia și ticăloșia împletite. Sau golanului iresponsabil Simion, al cărui zâmbet pervers și viclean trădează un caracter capabil de orice ticăloșie, cum am și văzut.

Bolojan e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României, și unul pe care nu-l merită, la cum au votat majoritatea concetățenilor.

Dacă Bolojan e lăsat să asaneze statul, România va avea un imens noroc, și vom trăi cu toții într-o țară mai salubră”, scrie Papahagi.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks