Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a criticat, marţi, numirea în funcţia de premier interimar a lui Nicolae Ciucă, ministrul Apărării. ‘Pleacă domnul Orban, care a fost în fruntea unui Guvern care a condus dezastruos România prin pandemie şi în timpul căruia, practic, s-a prăbuşit economia, şi vine domnul Ciucă. Din punct de vedere organizatoric, am colaborat şi eu cu domnia sa, chiar prima paradă sub Arcul de Triumf care a fost organizată în primul meu an de mandat, după ce am finalizat consolidarea Arcului de Triumf, deci îl cunosc personal, nu am a-i face reproşuri personale, nu este şi căderea mea să fac acest lucru, dar ce semnal dăm noi în întreaga Europă? Că aducem militari la conducerea Guvernului ţării. Ne îndreptăm cumva spre o dictatură militară?’, a spus Firea într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD. Ea a adăugat că apreciază tot ce au făcut militarii români, ‘cei care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă’, ‘dar una este una şi a veni cu un militar la conducerea Guvernului cred că este o notă proastă pentru democraţiile europene, când au citit aseară această depeşă din partea ţării noastre’. Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a fost numit premier interimar după ce, luni, Ludovic Orban şi-a depus mandatul de la conducerea Guvernului.