Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat că liberalii vor valida miercuri într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional (BPN) propunerea de premier. ‘Mâine discutăm (n.r. – propunerile de premier). Vom valida seara, probabil în BPN în jurul orei 19,00 sau 20,00, după ce la prânz vom sta de vorbă pe propuneri. (…) Toate numele sunt membri PNL, au fost membri PNL, vor fi membri PNL’, a declarat Rareş Bogdan, la sediul partidului. El a spus că Nicolae Ciucă, premierul interimar, este unul dintre cele trei-patru nume luate în calcul pentru poziţia de premier. ‘Preşedintele (…) are ultimul cuvânt. Noi vom face propunerile şi domnia sa va alege, pentru că (viitorul premier – n.r.) va trebui să fie într-un parteneriat cu domnia sa şi, de asemenea, într-un parteneriat asumat cu PNL şi într-o colaborare permanentă cu USR PLUS şi UDMR’, a precizat Rareş Bogdan. Rareş Bogdan a susţinut că nu au existat discuţii despre ministere sau vicepremieri. ‘Nu am discutat chestiuni legate de portofolii, ci de ce urmează să implementăm şi calendar. (…) Nu am discutat absolut deloc despre cine rămâne din actuala echipă, despre cine intră în noua echipă. Discutăm în următoarele zile’, a spus el. Prim-vicepreşedintele PNL a menţionat că PNL şi-ar dori ca noul Guvern să fie votat de Parlament pe 23 decembrie. ‘Va fi o coaliţie de 244 – 245 de parlamentari, plus, ne bazăm şi pe cei 16 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. (…) Am dori ca pe 21 noul Parlament să fie învestit, urmând ca până în Ajunul Crăciunului, până în 23 să fie audiat (…), în 22 – constituirea noilor comisii parlamentare, 16 la Cameră şi 15 la Senat, şi după aceea să urmeze audierea miniştrilor iar pe 23 să fie votul în Parlament’, a detaliat Rareş Bogdan.