AcasăPoliticaLiviu Dragnea: Prin stabilirea celei mai mari baze NATO chiar pe teritoriul...

Liviu Dragnea: Prin stabilirea celei mai mari baze NATO chiar pe teritoriul țării, România ar putea deveni punctul central al unui posibil teatru de război

Într-o ediție transmisă live de Gândul, fostul lider al PSD Liviu Dragnea a afirmat că România ar urma tot mai mult o direcție franceză, ghidată de politica președintelui Emmanuel Macron. Totodată, Dragnea a susținut că România ar putea deveni punctul central al unui posibil teatru de război, prin stabilirea celei mai mari baze NATO chiar pe teritoriul țării, scrie gandul.ro.

Liviu Dragnea a afirmat că președintele francez Emmanuel Macron ar fi fost susținut de familia Rothschild și ghidat să promoveze politici care, în opinia sa, au generat haos social și economic în Franța. Fostul lider social-democrat a adăugat că acest model ar putea fi aplicat și în România, menționând că președintele Macron și-ar fi exprimat sprijinul pentru anumiți lideri români, printre care președintele Nicușor Dan.

„Eu am citit foarte mult despre Macron în ultima lună. Așa, în câteva cuvinte, el a fost educat, crescut, promovat de către instrumente și instituții care au în spate familia Rothschild și nu numai. Ideea e să promoveze haosul. Uite-te la Franța, ca să vezi de unde a plecat Franța când a venit Macron președinte și unde e azi. Și din punct de vedere economic, și din punct de vedere al politicii externe, și din punct de vedere militar, și din punct de vedere social. Mai adaugă la asta efectele îngrozitoare pe care le-a produs și le produce în continuare migrația uriașă care a fost în Europa, cu infracționalitate, violență pe străzi, crime, răpiri și instabilitate, insecuritate permanentă în marile capitale europene și chiar și în orașele mai mici. Și o să vezi, de fapt, că asta se întâmplă. M-am tot gândit, până la urmă, cine a avut susținere aproape exclusivă și puternică, neascunsă, pentru Nicușor Dan, pentru Bolojan? Macron. Ce se întâmplă în România seamănă cu ce se întâmplă în Franța. Care e cel mai mare contingent de trupe militare care se găsesc azi în România? Sunt trupele franceze.”

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks