Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă, în judeţul Timiş, că toate partidele din coaliţie vor fi vinovate dacă această structură de patru partide aflată la guvernare eşuează. Dincolo de eşecul în sine, pentru care toţi ar fi la fel de vinovaţi, marele pericol este ”un deşert al populismului”, atrage atenția Grindeanu, scrie realitatea.net.
”Da, nu e simplu. Sunt patru partide de doctrine diferite, cu abordări diferite, cu experienţe diferite în guvernare şi sunt lucruri pe care trebuie să le învăţăm cu toţii. Trebuie să învăţăm că într-o coaliţie de patru partide, cred că principalul instrument trebuie să fie dialogul, dincolo de a arăta cine e mai tare, cine are muşchii mai mari în interiorul coaliţiei, dacă vrei să reziste această coaliţia, trebuie să vorbeşti foarte mult, să ai un dialog înainte de a lua anumite decizii. Eu cred că asta e abordarea corectă şi cu toţii trebuie sa facem acest efort, care nu e simplu”, a adăugat social-democratul.
Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, la Congresul UDMR, că uneori în coaliţia de guvernare pare că se vorbeşte pe limbi diferite.
El a adăugat că ”uneori reuşim să ne încurcăm în traducere chiar fără ajutorul maghiarilor”. Grindeanu a declarat că între parteneri este important să existe echilibru şi să nu se acţioneze pe baza unor accente autoritare şi impulsive, ci prin ascultarea tuturor opiniilor.
Sursa: Ecopolitic.ro





