Judecătorul de cameră preliminară care a decis menținerea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul fostului șef al ANPC Cristian Popescu Piedone a invocat „circumstanțe personale care creionează profilul inculpatului”.
Mai precis, judecătoarea s-a folosit de aspecte din viața privată a lui Piedone, relatate de presă, fără nicio legătură cu acuzațiile care i-au fost aduse fostului șef al ANPC. Astfel, procurorii „au scăpat” în presă stenogramele unor discuții private dintre Piedone – aflat sub influența băuturilor alcoolice și soția sa (certuri conjugale). Deși Parchetul a dezmințit că ar fi dat acele stenograme jurnaliștilor, este de notoritate că, uneori, procurorii recurg la această practică ilegală pentru a stârni emoție și a influența astfel opinia publică. Deși șefii Parchetului au anunțat la vremea respectivă demarea unei anchete pentru descoperirea celor vinovați de această „scurgere” în presă a informațiilor din dosarul penal, nimeni nu a fost tras la răspundere.
Viața privată a lui Piedone nu are relevanță probatorie pentru faptele cercetate
Judecătoarea care a prelungit controlul judiciar în cazul lui Piedone a invocat „mediul din care provine inculpatul”, fapt ce nu are o relevanță directă pentru cauza penală, dar care, în mod evident, poate crea magistratului percepții extrajudiciare și astfel o contaminare a raționamentului judiciar, spun specialiștii în drept.
Cristian Popescu Piedone este o persoană publică, iar de-a lungul timpului presa a vehiculat filmări cu el aflat sub influența alcoolului, stenograme din viața sa privată (precum o ceartă conjugală), precum și aprecieri moralizatoare despre caracterul său.
Specialiștii spun însă că acestea nu au relevanță probatorie pentru faptele investigate în dosarul penal – presupuse acțiuni privind informarea unor controale economice. Prin urmare, nu pot fi folosite legitim pentru a evalua „mediul” sau „anturajul” inculpatului.
Faptul că judecătoarea invocă în motivarea sentinței „anturajul și mediul din care provine inculpatul… toate elemente de factură obiectivă și subiectivă…” într-un dosar în care sunt cercetate fapte de serviciu, este cel puțin dubios.
Asta sugerează clar că judecătoarea a ținut cont de imaginea publică a inculpatului, în spațiul mediatic „mediul lui Piedone” fiind adesea prezentat caricatural, ca fiind unul „balcanic”, „grosier” sau „populist”.
În evaluarea unei măsuri preventive, judecătorul trebuie să se bazeze strict pe date din dosar, nu pe percepții despre personalitatea inculpatului prezentate de mass-media.
A face referire la „mediul din care provine” fără să existe probe în dosar care să susțină relevanța acestui „mediu” pentru comportamentul procesual este o alunecare periculoasă spre moralism, nu o analiză juridică, afirmă experții.
Așadar, experții nu exclud ca judecătoarea să fi fost influențată subconștient de imaginea publică a lui Piedone și să fi introdus expresia respectivă tocmai pentru a arăta că a analizat „persoana în ansamblu”, dar, în realitate, fără fundament probator clar.
Astfel, judecătorul a transformat o decizie procedurală (menținerea controlului judiciar) într-o evaluare de caracter, lucru care nu este rolul instanței la acel stadiu.
Sursa: Cetateanul.net
Sursa: Ecopolitic.ro




