Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a avertizat vineri, într-o conferinţă de presă, că dezinformarea, mai ales cea de pe reţelele de socializare, trebuie combătută, altfel există riscul ca informaţiile false să influenţeze alegerile din 7 decembrie.
‘Aceste campanii se derulează în mediul online, se derulează în audio-vizual şi există instituţii care trebuie să intervină şi să sancţioneze. Sper ca măcar în privinţa acestor campanii grosolane de manipulare, în CNA nu va mai exista un vot politic, să voteze politic, dacă e manipulare sau nu e manipulare, ci pur şi simplu vor acţiona, pentru că în România neîncrederea oamenilor este sădită cu instrumente finanţate chiar din exterior. În acelaşi timp, (…) mai urmează un context politic extrem de delicat şi dificil, o provocare: urmează alegeri pentru Primăria Municipiului Bucureşti. În aceste alegeri, care se vor desfăşura şi în alte 11 unităţi administrative de teritoriale, fiecare partid urmează să aibă un candidat individual, deci va fi o campanie cu o miză mare şi o competiţie strânsă. Şi este nefiresc, este nedemocratic ca această competiţie să fie afectată de campanii plătite şi concertate de manipulare şi instituţiile statului să asiste pasiv. Nu vreau să repetăm scenariul alegerilor prezidenţiale, care au fost anulate pentru că România a fost ţinta unor campanii finanţate din exterior de dezinformare’, a declarat Raluca Turcan.
Ea cere ca instituţiile statului să îşi facă treaba constant privind campaniile de dezinformare.
‘Şi mă întreb: acesta este climatul în care îi chemăm pe oameni la vot? Un climat al confuziei, al neîncrederii şi al manipulării? Mai ales când fiecare partid pro-occidental pare pregătit să îşi anunţe propriul candidat, iar partidele extremiste, deja aproape de 40%, se aliniază în jurul unuia singur. Într-un astfel de context, dezinformarea devine o armă politică, iar dacă statul nu reacţionează, riscul este ca societatea să îşi piardă reperele de adevăr. De aceea spun clar: instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba. Nu selectiv, nu după valul mediatic, ci constant. Prin monitorizare activă, reacţie în timp real, transparenţă în comunicare şi sancţionarea celor care propagă intenţionat informaţii false’, a arătat Raluca Turcan.
Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
Alegerile locale parţiale vor avea loc duminică, 7 decembrie, iar perioada electorală va începe pe 2 noiembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
De asemenea se vor desfăşura alegeri parţiale pentru primarii din: comuna Retea (judeţul Bihor), comuna Mihai Eminescu (judeţul Botoşani), comuna Marga (judeţul Caraş-Severin), comuna Dobromir, comuna Lumina (judeţul Constanţa), oraşul Găeşti (judeţul Dâmboviţa), comuna Şopot (judeţul Dolj), comuna Valea Ciorii (judeţul Ialomiţa), comuna Vânători (judeţul Iaşi), comuna Poienile de sub Munte, comuna Şieu (judeţul Maramureş), comuna Cârţa (judeţul Sibiu).
Sursa: Ecopolitic.ro





